Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Corden BioChem Romania SRL intenţionează să preia unele active deţinute de Getec Servicii Energetice SRL. În urma tranzacţiei, Corden BioChem Romania SRL ar relua producţia de bioetanol în cadrul fabricii Podari, dezvoltând şi fabricând produse în sectorul biotehnologiei.
”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Corden BioChem Romania SRL intenţionează să preia unele active deţinute de Getec Servicii Energetice SRL”, anunţă autoritatea de concurenţă.
Corden BioChem Romania SRL, parte din grupul International Chemical Investors Group, deţine fabrica de bioetanol Podari.
Getec Servicii Energetice SRL furnizează fabricii Podari abur şi energie electrică.
În urma tranzacţiei, Corden BioChem Romania SRL ar relua producţia de bioetanol în cadrul fabricii Podari, dezvoltând şi fabricând produse în sectorul biotehnologiei.
În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.
Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







