Conflictul din Orientul Mijlociu - Economist: Scumpirea barilului de petrol riscă să declanşeze o reacţie în lanţ în economia românească. Românii vor resimţi un şoc la raft din această lună. O criză politică la Bucureşti ar fi bomboana pe colivă

Conflictul din Orientul Mijlociu - Economist: Scumpirea barilului de petrol riscă să declanşeze o reacţie în lanţ în economia românească. Românii vor resimţi un şoc la raft din această lună. O criză politică la Bucureşti ar fi bomboana pe colivă

Consultantul economic Adrian Negrescu atrage atenţia că, în contextul scumpirii barilului de petrol din cauza conflictului militar din Orientul Mijlociu, românii „vor resimţi un şoc la raft” chiar din această lună. Potrivit lui Negrescu, cele mai „rapide şi vizibile” ajustări de preţuri le vor avea alimentele esenţiale precum laptele, carnea, ouăle, făina, mălaiul şi legumele, ca urmare a creşterii costurilor de transport şi logistică. „O criză politică la Bucureşti ar fi, în acest moment, ca o bomboană pe colivă”, avertizează economistul.

„Barilul de petrol s-a scumpit, în numai două zile, cu 10 dolari, şi a ajuns la 80 de dolari. Această evoluţie riscă să declanşeze o reacţie în lanţ în întreaga economie românească. Cel mai direct şi dureros impact se va vedea în costurile de transport şi logistică. În România, preţul carburanţilor dictează în foarte mare măsură preţul final al bunurilor de larg consum”, afirmă Adrian Negrescu.

Acesta arată că agricultura, procesarea alimentelor şi distribuţia depind masiv de motorină, iar atunci când transportul devine mai scump, fermierii şi distribuitorii „sunt forţaţi să transfere aceste costuri suplimentare către clientul final”. 

„Asistăm astfel la o «inflaţie de cost». Chiar dacă oamenii cumpără mai puţin şi consumul scade, preţurile rămân sus pur şi simplu pentru că producţia şi livrarea au devenit mult mai costisitoare. Altfel spus, primăvara va aduce provocări serioase pentru bugetele tuturor. Românii vor resimţi un şoc la raft chiar din această lună. Alimentele esenţiale precum laptele, carnea, ouăle, făina, mălaiul şi legumele vor înregistra cele mai rapide şi vizibile ajustări de preţ”, atrage atenţia Adrian Negrescu.

Potrivti acestuia următoarea perioadă va fi una de „echilibru fragil”, în condiţiile în care scumpirea alimentelor va pune „o presiune imediată” pe puterea de cumpărare.

„Pragmatismul, disciplina financiară şi atenţia sporită la cheltuieli vor fi absolut vitale în lunile care urmează. O criză politică la Bucureşti ar fi, în acest moment, ca o bomboană pe colivă. Politicienii care mizează pe căderea Guvernului riscă să declanşeze o reacţie în lanţ, cu efecte incalculabile din punct de vedere economic. Primul impact îl vom vedea în deprecierea masivă a monedei naţionale”, mai spune consultantul economic.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră