Secretarul de stat din Ministerul Energiei Dan Drăgan afirmă că statul român poate face faţă plăţilor pentru compensarea facturilor la energie electrică şi gaze, el enumerând sursele din care vor fi asigurate sumele aferente compensărilor. „Este foarte important ca toată lumea să aibă încrederea că banii se vor plăti, banii există şi se vor plăti, deci nu am nici cea mai mică urmă de îndoială că aceste sume vor ajunge la furnizori”, declară oficialul din Ministerul Energiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Întrebat joi, în cadrul celei de-a cincea ediţii a conferinţei News.ro Energy road - Energie la tine acasă, dacă statul român poate face faţă plăţilor pentru compensarea facturilor la energie electrică şi gaze naturale, secretarul de stat din Ministerul Energiei Dan Drăgan se arată încrezător că bugetul va putea suporta toate compensările. 
„Sumele au fost evaluate, împreună cu colegii de la Ministerul de Finanţe, sunt sume semnificative, dar, de pe altă parte, nu trebuie să uităm şi sursa de acoperire a acestor sume şi aici ştiţi foarte bine: vorbim inclusiv despre măsura de taxare suplimentară a preţului la producătorii de energie electrică (...) taxarea suplimentară a producătorilor de gaz (...) dividendele pe care statul român unde este acţionar le va încasa în această perioadă şi sumele rezultate probabil la nivelul Ministerului Finanţelor, rezultate şi din încasări suplimentare, aplicarea cotei de TVA la o anumită valoare unitară pe megaWatt oră şi valoarea rezultată din tranzacţiile libere pe piaţă. Este adevărat că preţurile au crescut, au crescut semnificativ şi în urma conflictului care se desfăşoară în apropierea graniţelor noastre, nu trebuie să uităm că România este o piaţă integrată cu toate celelalte pieţe europene. (...) Sunt convins că toate solicitările conform Ordonanţei 27 şi a celorlalte ordonanţe vor fi plătite aşa cum este precizat în aceste legi. Este foarte important ca toată lumea să aibă încrederea că banii se vor plăti, pentru ceea ce s-a întâmplat până acuma banii există şi se vor plăti, deci nu am nici cea mai mică urmă de îndoială – nici personal, nu doar din punct de vedere al funcţiei - că aceste sume vor ajunge la furnizori, la cei care trebuie să le primească”, a declarat Dan Drăgan.
Evenimentul News.ro Energy road - Energie la tine acasă este organizat de Agenţia de presă News.ro, în parteneriat cu Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox.

Parteneri ai evenimentului sunt ACUEFPPGComplexul Energetic OlteniaNuclearelectricaPetrom şi Romgaz.

Mai multe detalii în privinţa subiectelor abordate şi a speakerilor la: https://evenimente.news.ro/eveniment-news-ro-energy-road-energie-la-tine-acasa-editia-a-v-a-20672987

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.