Compania de distribuţie şi logistică Aquila a anunţat marţi că a obţinut avizul favorabil din partea Consiliului Concurenţei pentru preluarea Romtec Europa SRL, companie românească cu experienţă de 30 de ani în producţia de lichide şi aerosoli pentru întreţinerea autoturismelor. Este finalizată astfel tranzacţia cu o valoare totală de 3,2 milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aquila (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuţie şi logistică pentru piaţa bunurilor de larg consum din România şi Republica Moldova, cu 30 de ani de experienţă în această industrie, a obţinut avizul favorabil din partea Consiliului Concurenţei pentru preluarea Romtec Europa SRL şi a finalizat tranzacţia cu o valoare totală de 3,2 milioane de euro”, anunţă compania.

Aceasta este prima achiziţie de la listarea companiei.

„Finalizăm prima achiziţie de la listare şi ne bucurăm să extindem grupul prin preluarea Romtec, o companie cu 30 de ani de experienţă în producţia de lichide şi aerosoli pentru întreţinerea autoturismelor. Prin această primă investiţie într-o capacitate de producţie  ne dorim să contribuim la dezvoltarea industriei locale şi să ne diversificăm portofoliul cu produse din peste 20 de branduri fabricate în România. Aquila împreună cu echipa Romtec vor continua dezvoltarea de produse şi branduri noi, în linie cu obiectivele de creştere a afacerii anunţate anterior”, spune Cătălin Vasile, CEO Aquila.

În conformitate cu planul de preluare, Romtec va continua să îşi desfăşoare activitatea ca entitate separată. În perioada imediat următoare, cele 2 organizaţii se vor concentra asupra schimburilor de expertiză şi resurse, cu scopul de a identifica toate sinergiile şi a crea beneficii comune valoroase.

Romtec, companie românească cu experienţă de 30 de ani în producţia de lichide şi aerosoli pentru întreţinerea autoturismelor, are un portofoliu de peste 20 de branduri dezvoltate în România, printre care Jet Xpert, Clima Xpert şi Brake Xpert, şi deţine o unitate de producţie în Iaşi. Produsele companiei sunt prezente pe rafturile a peste 1.000 de puncte de desfacere de pe întreg teritoriul ţării. Compania desfăşoară activităţi de producţie şi comerciale în următoarele domenii: fabricarea de lichide pentru întreţinere auto, în ambalaje de tip „stand-up bag”; fabricarea de aerosoli (spray-uri) cu produse proprii sau pentru terţi; fabricarea de şerveţele umede şi fabricarea de antigel.

Aquila a încheiat primele 9 luni din 2023 cu afaceri în creştere, susţinute de segmentul de afaceri distribuţie, care a generat aproximativ 94% din cifra de afaceri a companiei.

Veniturile companiei au depăşit 1,7 miliarde de lei în primele 9 luni ale anului 2023, o creştere de aproximativ 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022. Profitul net al companiei a ajuns la 70 milioane de lei, un avans de 9%.

Rezultatele financiare pentru anul 2023 vor fi publicate în data de 29 februarie 2024.

Aquila operează în România şi Republica Moldova, cu un model de afaceri integrat, cu activitate în următoarele segmente de afaceri: distribuţie, logistică şi transport. Vinde produse de larg consum în peste 72.000 de puncte de desfacere prin toate canalele de comerţ cu amănuntul al bunurilor de larg consum, care acoperă peste 90% din piaţă. Portofoliul de produse integrat însumează peste 10.000 produse.

Compania a fost înfiinţată în anul 1994 de către antreprenorii Alin Adrian Dociu şi Constantin Cătălin Vasile. Din noiembrie 2021 este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ca urmare a unei oferte publice iniţiale în valoare de 367 milioane lei. Acţiunile companiei (simbol AQ) sunt incluse în indicele de referinţă BET al Bursei de Valori Bucureşti, Global Micro Cap ai FTSE Russell, MSCI Frontier IMI şi MSCI România IMI.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.