Comisia Europeană solicită opiniile publicului pentru a consolida şi a simplifica legislaţia UE privind drepturile pasagerilor, ţinând cont de învăţămintele desprinse din pandemia de COVID-19, precum şi pentru a o adapta mai bine la crizele viitoare. Deşi legislaţia actuală protejează pasagerii care folosesc în mod combinat toate modurile de transport, înaintea, în timpul şi după încheierea călătoriei, există în continuare provocări. Printre acestea se numără, de exemplu, aspectele practice ale aplicării reglementărilor privind drepturile pasagerilor şi problemele cauzate de întârzierea sau anularea zborurilor din UE în vara anului 2022, mai arată comunicatul de presă al executivului european.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„După doi ani de perturbări cauzate de pandemie, cu efecte semnificative asupra planurilor noastre de călătorie, este important să colectăm opiniile pasagerilor cu privire la drepturile care îi protejează. Trebuie să învăţăm din experienţele recente şi să vedem cum putem asigura rezilienţa sistemului la perturbări majore ale călătoriilor, de la un mod de transport la altul”, a afirmat comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, potrivit sursei citate.

Consultarea acoperă cinci subiecte-cheie:

1) îmbunătăţirea protecţiei financiare acordate pasagerilor aerieni împotriva riscurilor asociate insolvenţei şi crizelor de lichidităţi ale companiilor aeriene,

2) rambursarea cheltuielilor pasagerilor aerieni care fac rezervări prin intermediul unui vânzător intermediar de bilete,

3) rambursarea în cazul în care un pasager aerian anulează din cauza unei crize majore, precum o pandemie sau o catastrofă naturală,

4) drepturile pasagerilor în cazul călătoriilor care implică mai mult de un mod de transport şi

5) o mai bună asigurare a respectării drepturilor pasagerilor pentru toate modurile de transport.

Consultarea este deschisă până pe 7 decembrie a.c.,  mai anunţă Comisia Europeană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.