Comisia Europeană a decis, joi, iniţierea unei proceduri de infringement şi a trimis scrisori oficiale de punere în întârziere României, Bulgariei, Ciprului, Cehiei, Estoniei şi Austriei în vederea remedierii deficienţelor în transpunerea Directivei 2008/98/EC privind deşeurile, astfel cum a fost modificată de Directiva (EU) 2018/851/EU, precizează comunicatul de presă al executivului european. Termenul pentru transpunerea Directivei respectivă de către aceste state a expirat pe 5 iulie 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Directiva modificată stabileşte ţinte obligatorii din punct de vedere juridic privind reciclarea şi pregătirea pentru reutilizarea deşeurilor municipale,mai spune sursa citată.
 
De asemenea, aceasta impune statelor membre să îşi îmbunătăţească sistemele de gestionare a deşeurilor şi eficienţa folosirii resurselor. Termenul pentru transpunerea de către statele membre a dispoziţiilor Directivei (UE) 2018/851 în legislaţia lor naţională a expirat la 5 iulie 2020. Statele membre în cauză nu au transpus-o corect până în prezent.
 
Deficienţele legislaţiei române sunt legate de încetarea statutului de deşeu, de răspunderea extinsă a producătorilor, de derogarea de la modelul de partajare a responsabilităţii financiare şi de măsurile stabilite pentru prevenirea generării de deşeuri.
 
Legile din Bulgaria transpun în mod incorect dispoziţii privind cerinţele minime pentru schemele de răspundere extinsă a producătorilor, monitorizarea şi evaluarea măsurilor de prevenire a generării de deşeuri şi colectarea separată a textilelor, care urmează să fie instituite până la 1 ianuarie 2025.
 
Legislaţia cipriotă prezintă deficienţe legate de documentele justificative conform cărora au fost efectuate operaţiunile de gestionare a deşeurilor.
 
Cehia prezintă deficienţe în ceea ce priveşte aspectele cerinţelor minime generale pentru schemele de răspundere extinsă a producătorilor. De asemenea, aceasta transpune în mod inadecvat normele privind colectarea separată şi deşeurile periculoase provenind din gospodării.
 
În ceea ce priveşte Estonia, cerinţele privind prevenirea generării de deşeuri alimentare şi a aruncării de gunoaie nu au fost transpuse integral, precum şi cele privind monitorizarea şi evaluarea măsurilor de reutilizare şi de prevenire a deşeurilor alimentare. În plus, nu au fost transpuse mai multe aspecte ale schemelor de răspundere extinsă a producătorilor.
 
Deficienţele din Austria se referă la încetarea statutului de deşeu, la calcularea ţintelor de reciclare şi de „pregătire pentru reutilizare”, la interzicerea amestecării deşeurilor periculoase şi la planul de gestionare a deşeurilor.
 
Prin urmare, Comisia Europeană trimite scrisori de punere în întârziere statelor membre în cauză, care au la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele semnalate de CE, mai indică sursa menţionată. Dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător, Comisia Europeană poate decide să emită un aviz motivat.
 
Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.