CNAIR a semnat miercuri contractul pentru elaborarea „Studiului de Fezabilitate şi Proiect Tehnic de Execuţie privind realizarea a 6 noduri rutiere pe Autostrăzile A1 şi A3, în zona de Vest a României" cu ofertantul declarat câştigător, SEARCH CORPORATION S.R.L. Valoarea contractului este de 2.049.760,33 lei fără TVA, sursa de finanţare fiind din Fonduri Europene Nerambursabile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Obiectul contractului de servicii constă în elaborare Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic de Execuţie privind realizarea a 6 noduri rutiere pe Autostrăzile A1 şi A3, în zona de Vest a României si anume :

- Nod rutier: A1 (km 326+155) – DJ 704 (Cugir)

- Nod rutier: A1 (km 362+813) – DC 129 (Sântuhalm)

- Nod rutier: A1 (km 485+030) – DJ 609E (Recaş)

- Nod rutier: A1 (km 450+210) – DJ 609 (Bethausen)

- Nod rutier: A1 (km 528+509) – DJ 682G (Cruceni)

- Nod rutier: A3 (km 39+940) – DN 1P (Spinuş)

Câştigătorul contractului va presta următoarele servicii şi va elabora, printre altele, următoarele documente:

- Realizarea Studiului de Fezabilitate (SF), ţinând cont de aplicabilitatea în totalitate a legislaţiei în vigoare;

- Întocmirea documentaţiei suport şi Asistenţa acordată Autorităţii Contractante pentru depunerea şi susţinerea aplicaţiei de finanţare;

- Realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC) şi asistenţa tehnică până la obţinerea Autorizaţiei de Construire de către Autoritatea Contractantă;

- Realizarea Proiectului Tehnic de Execuţie (PTE), ţinând cont de aplicabilitatea în totalitate a legislaţiei în vigoare;

- Documentaţia de atribuire a contractelor de execuţie lucrări;

- Asistenţa tehnică acordată Autorităţii Contractante în perioada derulării procedurilor de achiziţie publică pentru execuţie lucrări.

Perioada pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate este de 6 luni de la data de începere, 10 luni de la data de începere pentru elaborarea PAC (respectiv în 4 luni de la elaborarea SF) şi 13 luni de la data de începere pentru elaborarea Proiectului Tehnic (respectiv în 3 luni de la elaborarea PAC).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.