Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că a început organizarea de şantier pentru construcţia secţiunii 1 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti, după ce a fost emisă autorizaţia de construcţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Pentru Secţiunea 1 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti, Sibiu – Boiţa am obţinut Autorizaţia de Construire şi, acum, până la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, am solicitat constructorului o mobilizare exemplară. Un prim semnal pozitiv este demararea de către acesta a lucrărilor necesare organizării de şantier şi a realizării drumurilor tehnologice. Pentru acest proiect, considerat un obiectiv de importanţă strategică, CNAIR va asigura un management activ printr-o monitorizare constantă a modului de respectare a graficului de lucrări asumat prin contract”, a declarat Mariana Ioniţă, Director General al CNAIR.

Contractul de proiectare şi execuţie pentru Lotul 1 (km 0+000 – km 13+170), cu o valoare de 612.647.863,38 lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie 2019, între CNAIR şi Compania Porr Construct SRL.

Durata contractului este de 108 luni, din care 12 luni perioada de proiectare, 36 de luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie.

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a emis, luni, Autorizaţia de Construire pentru Secţiunea 1 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti, Lotul 1, Sibiu – Boiţa (km 0+000 – km 13+170).



 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.