Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A. anunţă că a finalizat lucrările de modernizare a echipamentelor de procesare a bagajelor de cală pe fluxul de sosiri al Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti, investiţie de 3.2 milioane euro care a avut ca rezultate o capacitate suplimentară de 20% şi o reducere substanţială a timpului de aşteptare la sosirea bagajelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”După o investiţie de 3.2 milioane euro, s-a obţinut o capacitate suplimentară de 20% şi o reducere substanţială a timpului de aşteptare la sosirea bagajelor. Au fost înlocuite, în prima fază, 4 dintre cele 6 benzi de bagaje şi echipamentele aferente de pe fluxul de sosiri. Precizăm că trei dintre aceste benzi erau în funcţiune de la deschiderea aerogării Sosiri (2003)”, transmite Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti.
Lucrările de înlocuire s-au derulat etapizat şi au început în urmă cu 6 luni. Primele benzi de bagaje înlocuite au fost benzile 3 (primul etaj) şi 4 (parter), ulterior urmând fiind schimbate, pe rând, şi celelalte două (1 şi 2, ambele la etaj).
 
Lucrările au fost programate în extra-sezon, astfel încât reducerea temporară a capacităţii de procesare să aibă impact minim asupra timpului de aşteptare la recuperarea bagajelor.
De asemenea, CNAB precizează că împreună cu agenţii de handling, a stabilit, înainte de începerea lucrărilor, măsurile necesare pentru ca eventualul disconfort resimţit de pasageri să fie minimizat pe parcursul lucărilor.
 
”Odată cu finalizarea investiţiei, pasagerii Aerportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti beneficiază de un sistem modern, silenţios şi cu o capacitate sporită, implicit de scurtarea substanţială a timpului de aşteptare”, menţionează compania.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.