Premierul Nicolae Ciucă a avut, marţi la Palatul Victoria, o nouă întâlnire cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României. Discuţiile s-au concentrat în jurul situaţiei macroeconomice şi a importanţei investiţiilor pentru dezvoltarea economică a României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Investiţiile vor rămâne prioritare pentru Guvern şi pentru anul 2023, iar valoarea alocată prin bugetul de stat depăşeşte 20 de miliarde de euro. Mă bucur că, la un an de la începutul dialogului structurat cu CDR, avem un protocol funcţional, instrumente de lucru comune şi  rezultate palpabile”, a declarat premierul Ciucă, potrivit comunicatului de presă al Executivului.

Temele abordate în cadrul acestei întâlniri au fost domenii prioritare ale întregului mediu de afaceri şi au cuprins: stabilitatea macroeconomică, modalitatea de implementare a programelor cu finanţare europeană şi diminuarea poverii administrative. Două teme stringente, pentru care urmează să aibă loc planuri de acţiuni dedicate, au fost sănătate şi educaţia, mai indică sursa citată.

Delegaţia Coaliţiei pentru Dezvoltarea României a fost formată din reprezentanţi ai Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham), ai Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), ai Camerei Franceze de Comerţ, Industrie şi Agricultură în România (CCIFER), ai Confederaţiei Patronale Concordia, ai Consiliului Investitorilor Străini (FIC), ai AHK România şi ai Fundaţiei Romanian Business Leaders (RBL).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.