Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că 11 jaloane şi ţinte din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) sunt închise, iar în şedinţa de Guvern de miercuri vor fi închise alte 5 şi până joi vor fi închise şi celelalte 8.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Înainte de a intra în agenda şedinţei de Guvern, doresc să fac menţiunea că suntem aproape de încheierea trimestrului I din acest an şi la nivelul Guvernului am avut de îndeplinit 24 de jaloane şi ţinte pentru PNRR. În acest moment, sunt 11 jaloane şi ţinte sunt închise. În şedinţa de Guvern de astăzi vom închide încă 5, urmând ca celelalte 8 să fie închise până mâine şi aici discutăm de ordine de ministru şi alte documente interne. Sigur încă două documente vor face obiectul discuţiilor între Ministerul Cercetării şi Digitalizării şi Comisie. Important e ca mâine ele să fie finalizate şi transmise la Comisie”, a afirmat Nicolae Ciucă, în debutul şedinţei de miercuri a Executivului.

El a mai spus că sunt identificate toate mecanismele pentru a putea gestiona mai uşor toate aspectele legate de PNRR.

„Le mulţumesc tuturor pentru efort şi sigur fiind vorba de un trimestru în care am desfăşurat toate activităţile şi procedurile necesare îndeplinirii întregului set de jaloane şi obiective, avem acum identificate toate mecanismele astfel încât să putem să gestionăm mai facil şi sigur să avem un dialog mai coerent cu comisiile de specialitate de la Bruxelles pentru tot ceea ce înseamnă alinierea din punct de vedere al respectării reglementărilor impuse de Comisie şi conţinutul ghidurilor pe care noi le elaborăm pentru fiecare proiect în parte”, a completat premierul. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.