Premierul Florin Cîţu a explicat de ce investitorii au ocolit România, menţionând că un motiv îl reprezintă legislaţia, care nu este clară, ci este interpretabilă, precizând că se lucrează la îmbunătăţirea acesteia. De asemenea, el a afirmat că România stă cel mai prost la autorizarea şi la avizarea investiţiilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Ne batem la nivel global pentru investiţii, vrem mai mult capital în România, vrem mai multe investiţii în România, pe lângă aceste fonduri europene şi PNRR, şi bani investiţi de la buget, şi pentru asta facem câteva lucruri. Ne uităm la ce a fost prost făcut până acum, de ce nu au venit investitorii în România până astăzi şi au ocolit investitorii România. Este adevărat că legislaţia din România nu a fost... nu aş spune prietenoasă, dar nu a fost la fel de clară, a fost uşor interpretabilă şi lucrăm la această legislaţie, inclusiv la legislaţia achiziţiilor publice, este parte din pachetul de reforme pe care l-am anunţat. Şi eu mă uit la indicatorii globali de competitivitate pentru România, este lucrul cel mai simplu de unde ne putem lua idei pentru a reforma economia şi acolo România, dacă ne uităm, stă cel mai prost la autorizarea investiţiilor şi la avizarea investiţiilor, acolo poţi să ajungi după ce ai făcut o investiţie în România, îţi deschizi o firmă în trei zile, patru zile, dar ca să îi dai drumul investiţiei poate să dureze până la un an, un an şi jumătate. Vom reduce toate aceste termene prin legislaţie”, a explicat Cîţu, joi, în intervenţia sa la evenimentul ”Grand Matinal Digital”, organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România.
 
Premierul a menţionat că nu doreşte să introducă taxe noi în România sau să le crească pe cele existente. 
 
"Nu vreau să introducem în România taxe noi, nu vrem să creştem taxele pe care le avem, singura paranteză este dacă dinspre Comisia Europeană vin decizii în ceea ce priveşte taxa pentru poluare, acolo putem să discutăm, prin directive. Dar în rest, acest Guvern nu va încerca să crească veniturile prin penalizarea investitorilor şi a cetăţenilor din sectorul privat. Vom creşte veniturile la buget prin conformare voluntară”, a precizat premierul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.