Dacian Cioloş, cel care deschide lista partidului REPER la alegerile europarlamentare, a declarat că Marcel Ciolacu şi formaţiunile pe care le conduce, PSD şi PNL, nu sunt în stare nici să absoară fondurile europene. „Din PNRR, Guvernul a atras 9,4 miliarde din cele 29 disponibile, dar situaţia a îngheţat pentru că Executivul Ciolacu nu este în stare să ducă mai departe reformele la care s-a angajat şi de care România are nevoie, reforme precum depolitizarea administraţiei publice şi a companiilor de stat”, a mai spus el.
Mai rău, alianţa PSD - PNL nu a publicat nici măcar un program electoral pentru europene şi aşa îşi demonstrează cele două partide respectul pentru cetăţeni, adaugă Dacian Cioloş.
„Ciolacu şi partidele pe care le conduce, PSD şi PNL, nu vor să discute pe teme europene pentru că asta ar însemna că incompetenţa lor pe plan european va fi în prim plan. Nu sunt în stare nici să absoarbă fondurile europene pe care România le are la dispoziţie. Din fondurile europene structurale şi de coeziune, alocate României în perioada 2021 - 2027, am atras 0 euro. ZERO. Din PNRR, Guvernul a atras 9,4 miliarde din cele 29 disponibile, dar situaţia a îngheţat pentru că Executivul Ciolacu nu este în stare să ducă mai departe reformele la care s-a angajat şi de care România are nevoie, reforme precum depolitizarea administraţiei publice şi a companiilor de stat”, explică Cioloş, potrivit sursei citate.El le-a transmis liderilor PSD Marcel Ciolacu şi Mihai Tudose că îi aşteaptă într-o dezbatere televizată.
„Haideţi să explicaţi românilor cum irosiţi şansele de dezvoltare ale României şi cum mai puteţi fi credibili în Europa dacă nu sunteţi în stare să cheltuiţi nici măcar banii pe care îi avem de la UE”, a conchis Cioloş, care a transmis şi o poză din care reiese câte fonduri europene a atras România.

10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.