Marcel Ciolacu a declarat, chestionat vineri la Piteşti, despre faptul că Opoziţia i-a solicitat demiterea şefului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) că instituţia este în subordinea Parlamentului şi este ferm convins că Legislativul va lua deciziile corecte. „Eu înţeleg demersurile populiste ale Opoziţiei. Nu am nicio problemă. Le respect. E normal să fie aşa. Trăim într-un stat democratic. Cred că românii în acest moment, chiar dacă este nevoie de anumite demiteri, nu aşteaptă prima reacţie să fie demiterile”, a adăugat liderul PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Nu. Eu ştiu foarte bine ce am spus. Statul român şi reglementatorul să fie pregătit, în cazul în care se mai întâmplă aşa ceva. Noi vorbim despre nişte Autorităţi de reglementare cu adevărat subordonate Parlamentului. Există o procedură, dar există şi nişte legi în România. Eu înţeleg demersurile populiste ale Opoziţiei. Nu am nicio problemă. Le respect. E normal să fie aşa. Trăim într-un stat democratic. Cred că românii în acest moment, chiar dacă este nevoie de anumite demiteri, nu aşteaptă prima reacţie să fie demiterile. Sunt ferm convins că Parlamentul va lua deciziile corecte în perioada următoare. Momentan cei 100.000 de oameni care au dosare de daune la compania respectivă aşteaptă o rezolvare. Cred că aceasta este urgenţa”, a explicat Marcel Ciolacu, întrebat vineri la Piteşti despre faptul că Opoziţia a solicitat demiterea şefului ASF.

Preşedintele social-democraţilor a mai spus că nu poate face presupuneri dacă este sau nu necesară restructurarea ASF.

„Practic este nevoie să afăm adevărul. Ce nu a funcţionat, ce trebuie să înlocuim în legislaţie ca astfel de lucruri să nu se mai repete. Nu fac presupuneri (întrebat dacă ASF ar trebui restructurată – n.r.). Sunt ferm convins că vom avea o analiză clară”, a completat Ciolacu.

Cătălin Drulă a anunţat, vineri, că USR a depus o solicitare oficială pentru revocarea din funcţie, de către Parlament, a actualei conduceri a Autorităţii de Supraveghere Financiară, care a privit pasivă cum milioane de români au fost păgubiţi de companiile de asigurări. Totodată, USR solicită demararea procedurii de numire a unei noi conduceri la ASF, preşedinte şi Consiliu, conform comunicatului de presă al partidului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.