Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcţii, a înregistrat o creştere de 20% a cifrei de aaceri în primul trimestru, de la 174,6 milioane lei în primele trei luni din 2019, la 208,9 milioane de lei în primul trimestru din acest an, principalele motoare de creştere din grup fiind companiile TeraPlast şi TeraSteel Serbia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Profitul net al grupului a crescut până la 6,13 milioane lei în primele trei luni ale acestui an, de la 3,31 milioane lei în perioada similară din 2019.

"Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcţii, a înregistrat o creştere de 32% a EBITDA în trimestrul 1 2020 versus trimestrul 1 2019, până la 17,4 milioane de lei, în pofida crizei declanşate în luna martie de apariţia noului coronavirus. Cifra de afaceri a grupului a avansat cu 20%, în aceeaşi perioadă, până la 208,9 milioane de lei. Principalele motoare de creştere au fost TeraPlast SA şi TeraSteel Serbia", arată un comunicat.

În 2019, grupul a implementat proiecte de investiţii în valoare de aproape 100 milioane de lei.

"În primul trimestru din 2020 ne-am concentrat pe aducerea în parametri normali de funcţionare a acestor investiţii care pun bazele dezvoltării grupului din următorii ani. În pofida contextului dificil în care ne aflăm începând cu utima lună din trimestrul 1, ne-am păstrat o marjă de profitabilitate echilibrată la nivel de grup şi chiar am performat în unele zone. Fabricile noastre sunt operaţionale şi ne adaptăm condiţiilor actuale. Este prematur în acest moment să estimăm impactul pe care îl va avea asupra business-ului criza economică ce va urma, însă avansul pe care îl înregistrăm după primul trimestru ne indică o posibilă închidere a anului 2020 la un nivel similar cu cel din 2019”, a declarat Ioana Birta, director financiar al Grupului TeraPlast.

Cea mai bună evoluţie în trimestrul 1 din 2020 a avut-o TeraPlast, a cărei cifră de afaceri a crescut cu 28% an/an, până la 88,3 milioane lei, pe fondul evoluţiei lucrărilor de infrastructură. Totodată, compania a generat 72% din EBITDA grupului şi a marcat cea mai bună marjă de profitabilitate, de 14,3%, datorită eficientizărilor operaţionale.

Business-ul TeraSteel a înregistrat o EBITDA de 5,9 milioane de lei, în creştere uşoară faţă de perioada similară a anului trecut, şi un avans al cifrei de afaceri de 24% faţă de trimestrul 1 din 2019.

"În continuare motorul creşterii acestui business este fabrica din Serbia, având în vedere că în România compania utiliza deja întreaga capacitate de producţie. TeraSteel este unul dintre cei mai importanţi producători de panouri termoizolante, structuri zincate uşoare şi hale la cheie din Europa Centrală şi de Est, iar produsele sale ajung în 25 de ţări europene", arată grupul.

De asemenea, Wetterbest si TeraGlass au fost cele mai afectate de blocajul cauzat de criza sanitară, sistemele complete pentru acoperişuri, ferestrele şi uşile fiind produse care se adresează consumatorilor finali, arată raportul transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Profitabilitatea celor două companii a fost erodată şi ca urmare a cheltuielilor adiţionale cu punerea în funcţiune a investiţiilor finalizate anul trecut. De asemenea, structura de personal a fost dimensionată pentru a susţine creşterea bugetată pentru 2020. În contextul actual, ambele societăţi au luat măsuri de redimensionare a costurilor cu personalul", arată raportul.

Wetterbest şi TeraGlass au înregistrat creşteri moderate ale cifrei de afaceri, faţă de trimestrul 1 din 2019, din cauza scăderii vânzărilor în luna martie. Astfel, afacerile Wetterbest au crescut în primele trei luni cu 3%, la 45,4 milioane lei, în timp ce afacerile TeraGlass au urcat cu 6% faţă de trimestrul 1 din 2019, la 6,3 milioane lei.

Wetterbest este unul dintre liderii pieţei de sisteme pentru acoperişuri din România. În luna martie, compania a inaugurat o nouă unitate de producţie în Băicoi, în urma unei investiţii de 44,5 milioane de lei.

TeraGlass deţine portofoliul de ferestre şi uşi al Grupului TeraPlast. În 2019, compania a implementat un amplu proiect de investiţii în valoare de 17,7 milioane lei pentru extinderea capacităţii de producţie.

Grupul TeraPlast precizează totodată că a implementat încă de la începutul lunii martie măsuri de protecţie a business-urilor şi a angajaţilor în contextul răspândirii Covid-19.

"Pe lângă măsurile de igienă strictă şi procedurile speciale de interacţiune, Comisia de Analiză a grupului a întocmit 10 scenarii de acţiune în funcţie de evoluţia posibilă a situaţiei actuale. Scenariile includ măsuri de optimizare a activităţii în zonele în care se înregistrează scăderi ale comenzilor, de prevenţie şi gestionare optimă a riscurilor de credit, dar şi reducerea costurilor fixe. În acelaşi timp, grupul continuă să evalueze oportunităţi de afaceri care pot apărea în acest context economic, pentru a asigura o creştere sustenabilă pe termen mediu a Grupului TeraPlast", informează grupul.

Totodată, management-ul grupului şi-a redus temporar salariile în proporţii cuprinse între 25% şi 50%.

"Având în vedere că primele efecte la nivelul Europei şi României au fost vizibile începând cu luna martie, situaţia actuală este în continuă dezvoltare şi are un grad ridicat de incertitudine, în acest moment management-ul Grupului TeraPlast consideră imposibilă oferirea unei estimări ferme a impactului pandemiei asupra grupului. Este prematur în acest moment să estimăm impactul pe care îl va avea asupra business-ului criza economică ce va urma, însă avansul pe care îl înregistrăm după primul trimestru ne indică o posibilă închidere a anului 2020 la un nivel similar cu cel din 2019", mai arată raportul.

Cu o tradiţie de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător român de materiale de construcţii. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel România şi Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Ungaria. Din aprilie 2019, activitatea de reciclare a grupului se desfăşoară în compania independentă TeraPlast Recycling.

Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast SA - este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.