O taxă pe carbon la frontieră, propusă de UE pentru importuri, ar crea incertitudini şi factori dăunători în discuţiile climatice care sunt amicale, a declarat miercuri un consilier al echipei de negociatori chinezi, la conferinţa de la Madrid privind schimbările climatice a ONU, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oficialul UE pentru climă a declarat în octombrie că noua Comisie Europeană va insista pentru o taxă care să se aplice în funcţie de emisiile de carbon ale companiilor străine. O astfel de taxă ar creşte probabil preţurile produselor chinezeşti în Europa.

Subiectul taxei ar putea îngreuna discuţiile care au loc la Madrid pentru stabilirea termenilor finali ai Acordului de la Paris, înainte de a se intra în faza de implementare, anul viitor, când statele urmează să anunţe mai multe ţinte ambiţioase pentru reducerea gazelor cu efect de seră.

Taxa ar fi contrară acordului de la Paris, care se bazează pe multilateralism şi pe participarea voluntară a ţărilor, a declarat He Jiankun, profesor laTsinghua University, care însoţeşte delegaţia oficială a Chinei.

”Dacă această taxă este introdusă unilateral, ar putea aduce incertitudini şi unii factori dăunători la acest proces”, a declarat He, subliniind că este o opinie personală.

Săptămâna trecută, China a publicat un raport care afirmă că taxa ar afecta grav eforturile globale legate de schimbprile climatice.

La momentul respectiv, viceministrul chinez al Mediului, Zhao Yingmin, a spus că unilateralismul şi protecţionismul nu trebuie să afecteze voinţa ţărilor de a combate împreună schimbările climatice. Zhao face parte din echipa de negociatori a Chinei în discuţiile referitoare la climă.

Taxa face parte din European Green Deal, politica de mediu a noii Comisii Europene, şi are rolul să protejeze companiile europene de concurenţa neloială prin creşterea costului produselor provenite din ţări care nu iau măsurile adecvate  împotriva schimbărilor climatice.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.