Compania CFR Marfă anunţă, miercuri, că şi-a îndeplinit obligaţiile privind eliberarea zonei Portului Constanţa, dar şi a liniilor de cale ferată din staţia Palas, care duc spre Oil Terminal, unde sute de vagoane, multe dintre ele scoase din uz, erau staţionate de mult timp. Cele două zone au fost eliberate pentru eficientizarea transportului de marfă din zona portului, în contextul războiului din Ucraina, decizia privind eliberarea liniilor ferate fiind dispusă la nivelul Ministerului Transporturilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Peste 600 de vagoane care aparţin companiei CFR Marfă şi care erau garate în zona Portului Constanţa au fost scoase de pe liniile ferate din zona portului, anunţă, miercuri, oficialii companiei. 
„CFR Marfă a îndeplinit prevederile care îi revin, astfel: a realizat îndrumarea unui număr de 401 vagoane care îndeplineau condiţiile tehnice pentru deplasare de pe liniile CFR din zona Portului Constanţa. Dintre acestea, 200 de vagoane au fost reintroduse în parcul activ în vederea valorificării oportunităţilor de piaţă care au apărut odată cu declanşarea conflictului militar din Ucraina şi modificarea rutelor clasice de transport a mărfurilor cu destinaţie Ucraina şi Republica Moldova, aducând totodată o contribuţie semnificativă la fluidizarea traficului de cereale şi produse petroliere care tranzitează România. Restul de 201 vagoane au rămas depozitate în alte staţii de pe infrastructura CFR”, se arată într-un comunicat al companiei.       
Alte sute de vagoane, asupra cărora ANAF a instituit măsura sechestrului, au fost scoase din staţia Palas, pentru a fluidiza traficul  feroviar către Oil Terminal. Unele dintre vagoanele garate în staţia Palas au fost deja puse în circulaţie către Ucraina. 
„Au fost eliberate liniile din staţia Palas care asigură accesul în Oil Terminal, un punct important din lanţul logistic al transporturilor de produse petroliere efectuate spre Ucraina (unde staţionau 262 de vagoane). Dintre acestea, 50 de vagoane au fost redate în circulaţie pentru transportul cerealelor, al produselor petroliere şi al altor materii prime în relaţia cu Ucraina, 124 de vagoane au rămas depozitate în alte staţii de pe infrastructura CFR iar 88 vagoane au fost valorificate în urma licitaţiilor publice organizate de ANAF”, precizează documentul citat.
CFR subliniază că în prezent nu mai sunt vagoane aflate în proprietatea CFR Marfă care să blocheze liniile de cale ferată din zona Portului Constanţa sau pe cele din staţia Palas care asigură accesul în Oil  Terminal.
„Precizăm de asemenea faptul că în cursul anului 2022 CFR Marfă a plătit pentru stingerea ajutorului de stat aproximativ 15 milioane lei proveniţi din valorificarea vagoanelor aflate sub executare silită de către ANAF, respectiv 27 milioane lei reprezentând venituri din activitatea de bază şi respectă OUG 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, referitoare la contribuţiile cu reţinere la sursă. CFR Marfă va continua şi în anul curent  să achite din ajutorul de stat primit, având în vedere  faptul că în prezent se află în curs de valorificare aproximativ 8000 de vagoane aflate sub sechestru ANAF”, se mai arată în comunicatul companiei feroviare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.