CEO-ul companiei Petrom, Christina Verchere, a declarat joi în cadrul evenimentului privind anunţul companiilor OMV Petrom şi Romgaz de a dezvolta Neptun Deep, că 2027 este anul în care aşteptăm primele cantităţi de gaze şi în timp România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Deschidem un nou capitol, esenţial pentru sectorul energetic al României, anunţând decizia finală de investiţii pentru proiectul neptun Deep. Împreună cu partenerul nostru, Romgaz, începem faza de dezvoltare a celui mai mare proiect în ape de mare adâncime din România. Acest proiect va contribui la creşterea economică a României şi va întări securitatea energetică a acestei ţări”, a spus CEO-ul Petrom.

Christina Verchere a menţionat că ”producţia estimată este de aproximativ de 30 de ori mai mare decât cererea anuală, care acoperă 4,3 milioane de gospodării.

”Veniturile estimate ale statului român ar fi de 20 de miliarde de euro. Neptun Deep este un pas foarte important pentru strategia noastră 2030, care îşi propune să sprijine tranziţia energetică a României şi a regiunii. Strategia noastră se bazează pe contarea pe gazul naţional şi regional, ca un pilon al stabilităţii şi putem spune că Neptun Deep va juca un rol fundamental în a sprijini securitatea energetică a României şi securitatea aprovizionării”,a spus ea.

Potrivit reprezentantei Petrom, ”prin capacitatea de a-şi produce propriile gaze naturale, România va putea să îşi reducă importurile şi să devină un jucător foarte important pe această piaţă”.

”2027 este anul în care aşteptăm primele cantităţi de gaze şi în timp România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Proiectul va dura aproximativ două decenii iar veniturile aduse la bugetul de stat vor sprijini dezvoltarea societăţii”, a arătat Verchere.

CEO-ul Petrom a mai afirmat că ”Neptun Deep este un proiect strategic şi pentru ei şi pentru România”. ”Este o provocare la care noi şi partenerii noştri, Romgaz, suntem gata să răspundem. Avem experienţă în calitate de operatori în ape de mare adâncime şi mică adâncime şi ne unim forţele cu furnizorii de cea mai bună calitate din întreaga lume. Împreună cu Romgaz vom investi până la 4 miliarde de euro pentru ca Neptun Deep să fie un succes. Neptun Deep va conta pe cea mai bună infrastructură, tehnologiile cele mai moderne care protejează mediul şi aduc siguranţă în operaţiuni”, a arătat ea.

Răzvan Popescu, CEO al companiei Romgaz, a spus că la rândul lui că este cu adevărat un moment deosebit pentru compania sa să fie parte la acest moment istoric.

”Proiectul Neptun Deep intră într-o nouă fază, iar decizia finală de a investi în aceste zăcăminte este una istorică, ce va aduce beneficii incontestabile securităţii şi independenţei energetice a României”, a spus Popescu, el arătând că Romgaz rămâne angajat în atingerea obiectivelor acestui proiect.

”Suntem încrezători că ANRM va confirma cât de curând planul de dezvoltare a celor două zăcăminte, moment de la care va începe efectiv etapa de dezvoltare”, a completat el, precizând că neptun Deep este un obiectiv strategic pentru România.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.