Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a convocat, miercuri, o şedinţă cu directorii din cadrul Ministerului şi managerii unităţilor din subordine în care s-a discutat despre priorităţile perioadei următoare. ”Există persoane care şi-au făcut un obicei din a veni la serviciu doar pentru a avea de unde pleca acasă; este cazul să se gândească la schimbarea locului de muncă”, a declarat ministrul, adăugând că nu se fereşte să facă schimbări şi reforme.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Ministrul Cătălin Drulă a convocat astăzi, 30 decembrie 2020, conducerile direcţiilor din cadrul Ministerului şi managerii unităţilor aflate în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii - MTI. Discuţiile au vizat aspecte ce ţin de activităţile desfăşurate la nivelul direcţiilor MTI şi al companiilor, precum şi acţiunile şi măsurile ce vor fi luate în următoarea perioadă pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii”, a transmis, miercuri, Ministerul Transporturilor. 
 
Ministrul Drulă acerut eficientizarea muncii. 
 
”Este foarte clar pentru toată lumea că din păcate la nivelul fiecărei structuri există persoane care şi-au făcut un obicei din a veni la serviciu doar pentru a avea de unde pleca acasă. Aceste persoane dacă nu înţeleg că sunt aici să presteze o muncă în folosul oamenilor şi să aducă un plus de valoare echipei, fie ca sunt la Minister, fie că sunt la companii, este cazul să se gândească la schimbarea locului de muncă. Nu mă feresc să fac schimbări şi nu mă feresc de reforme. Activitatea dumneavoastră şi a subordonaţilor trebuie să fie bazată pe profesionalism, asumarea responsabilităţii şi transparenţă. Cei care pot să respecte aceste principii sunt bineveniţi în echipa mea”, a declarat ministrul Cătălin Drulă.  
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.