Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care aduce modificări la Codul fiscal şi care prevede că nu va mai fi impozitată contribuţia la pilonul II de pensii, ci doar a câştigurilor, iar măsura va intra în vifoare începând cu 1 ianuarie 2024. Legea merge la promulgare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal vizează reglementarea valorii venitului impozabil atunci când urmează să se efectueze plăţi din fondurile de pensii administrate privat, respectiv Pilonul II, Pilonul III, precum şi segmentul pensiilor ocupaţionale din România.

Iniţiativa legislativă modifică şi prevederile legate de stabilirea venitului impozabil lunar din pensii.

„Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei şi, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit titlului V - contribuţii sociale obligatorii”, arată proiectul.

Pentru sumele primite ca plată unică de către participanţii la fondurile de pensii administrate privat şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii 411/2004, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor la care fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil.


„Pentru sumele primite ca plăţi eşalonate în rate de către participanţii la fondurile de pensii administrate privat şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii 411/2004, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii. Pentru sumele primite ca plată unică de către participanţii la fondurile de pensii facultative şi/sau fondurile de pensii ocupaţionale şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu Legea 204/2006 şi Legea 1/2020, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil stabilit”, mai indică propunerea legislativă.

Totodată, „pentru sumele primite ca plăţi eşalonate în rate de către participanţii la fondurile de pensii facultative şi/sau ocupaţionale, precum şi de moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii 204/2006 şi ale Legii 1/2020, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii”, conform sursei menţionate.

Senatul a adoptat proiectul, ca prim for sesizat, iar votul Camerei de miercuri a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.