O comisie a statului California a respins o solicitare a companiei SpaceX pentru alocarea unor fonduri în valoare de 655.500 de dolari pentru locuri de muncă şi cursuri de specializare, din cauza ameninţărilor făcute recent de directorul general Elon Musk că va muta producătorul de automobile electrice Tesla în alt stat, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Musk a intrat în conflict cu autorităţile comitatului Alameda din cauza planurilor sale de a relua producţia la fabrica Tesla, care a fost oprită din cauza coronvirusului.

Cinci membri ai Comisiei pentru Specializarea Forţei de Muncă a Californiei au votat pentru respingerea propunerii şi doi au votat în favoarea acesteia, iar unul a fost absent. Membrii comisiei au discutat despre tweeturile lui Musk  referitoare la redeschiderea Tesla şi informaţiile din presă referitoare la concedierile care au avut loc în ultimii ani la sediul central al SpaceX din Hawthorne, California. 

“În opinia mea, având în vedere ameninţările recente ale directorului general de a pleca din statul California şi tot ceea ce am mai discutat astăzi, această propunere nu se ridică la un nivel la care să mă simt sigură să susţin propunerea”, a spus Gretchen Newsom, membră a comisiei şi director politic al reprezentanţei locale a sindicatului angajaţilor din domeniul electricităţii, IBEW.

“SpaceX este o companie diferită, dar are acelaşi CEO”, a spus Newsom, care nu este rudă cu guvernatorul Californiei, Gavin Newsom.

Deşi este o sumă mică, organizaţiile sindicale au fost împotriva finanţării. Tesla şi SpaceX nu fac parte din sindicate.

SpaceX nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

În urma neînţelegerilor dintre Tesla şi comitatul Alameda, oficiali din state precum Texas, Nevada, Georgia, Utah şi Oklahoma au încercat să îl atragă pe Musk să ia în considerare statul lor pentru a transfera actuala fabrică sau pentru construcţia unei fabrici noi, promisă de companie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.