Acţiunile britanice au avut o performanţă superioară celor americane în 2025, iar o parte dintre investitori şi analişti consideră că există spaţiu suplimentar de creştere şi în 2026, în pofida incertitudinilor politice şi economice, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Indicele de referinţă al bursei londoneze, FTSE 100, a crescut cu peste 21,1% de la începutul anului, depăşind randamentul indicelui Nasdaq Composite (+20,7%), cel mai performant indice major de pe Wall Street în 2025. În acelaşi timp, S&P 500 a înregistrat un avans de 16,2%.

Într-o notă publicată la 15 decembrie, Russ Mould, director de investiţii la AJ Bell, a arătat că FTSE 100 ar putea atinge noi maxime istorice în 2026, după ce a stabilit mai multe recorduri în acest an. Actualul maxim istoric al indicelui, de 9.930,09 puncte, a fost atins pe 12 noiembrie.

Potrivit lui Mould, creşterea a fost susţinută de majorarea profiturilor corporative, de randamentele generoase oferite acţionarilor prin dividende şi răscumpărări de acţiuni, precum şi de un nivel moderat al fuziunilor şi achiziţiilor, într-un context de scădere a ratelor dobânzilor.

”Dacă toate celelalte condiţii rămân egale, perspectivele sunt destul de bune, având în vedere că analiştii estimează o creştere a profiturilor FTSE de 14% în 2026. Majorarea dividendelor şi amploarea programelor de răscumpărare de acţiuni ar putea susţine în continuare randamentele totale ale acţiunilor britanice”, a spus Mould.

El a subliniat că FTSE 100 este bine poziţionat atât pentru creşterea economică globală, cât şi pentru inflaţie, fiind dominat de companii ciclice, din sectorul materiilor prime şi financiar, cu un sprijin defensiv din partea utilităţilor şi bunurilor de consum de bază.

Un optimism moderat a fost exprimat şi de Chris Rush, manager de investiţii la Kingswood Group IBOSS, care a declarat pentru CNBC că acţiunile britanice rămân atractive din punct de vedere al evaluării, deşi recomandă includerea lor într-un portofoliu diversificat.

”În pofida performanţei solide din acest an, acţiunile britanice rămân relativ neglijate şi atractiv evaluate comparativ cu mediile istorice. Acest lucru susţine rolul lor într-un portofoliu diversificat, pe fondul incertitudinilor care se conturează”, a spus Rush.

Există însă şi voci mai prudente. Mislav Matejka, strateg-şef pentru acţiuni globale şi europene la JP Morgan, consideră că acţiunile britanice tind să performeze bine şi pentru că investitorii sunt ”foarte pesimişti faţă de alte pieţe”, FTSE 100 fiind perceput ca o piaţă defensivă şi lichidă.

El a arătat că, deşi piaţa britanică este ”excepţional de ieftină”, nu există un catalizator clar de creştere comparabil cu cel din Germania sau China.

”Are sens să fim constructivi pe Marea Britanie, dar nu o considerăm o suprapondere, deoarece nu există o accelerare clară a creşterii”, a spus Matejka.

Analistul a adăugat că investitorii ar putea viza companiile sensibile la dobânzi, în contextul aşteptărilor privind noi reduceri de dobânzi de către Bank of England. După decizia băncii centrale din 18 decembrie, acţiunile dezvoltatorilor imobiliari şi ale firmelor de servicii financiare au înregistrat uşoare creşteri.

În ansamblu, Matejka estimează că FTSE 100 ar putea avansa cu 5%–10% în 2026, în linie cu o apreciere generală a pieţelor globale, însă fără a deveni o destinaţie prioritară pentru investitori în lipsa unei poveşti de creştere mai clare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.