UPDATE - R. Moldova - Poliţia, sesizată cu privire la explozia unei posibile drone în raionul Orhei /Ministerul Apărării: O dronă a traversat frontiera /MAE: Cel mai probabil e de provenienţă ucraineană. Responsabilitatea e a Rusiei / Kiev: E rusească

UPDATE - R. Moldova - Poliţia, sesizată cu privire la explozia unei posibile drone în raionul Orhei /Ministerul Apărării: O dronă a traversat frontiera /MAE: Cel mai probabil e de provenienţă ucraineană. Responsabilitatea e a Rusiei / Kiev: E rusească

Poliţia a fost sesizată de un locuitor al satului Lopatna, raionul Orhei, din Republica Moldova, care a anunţat că a observat un aparat de zbor necunoscut, posibil o dronă, care ulterior a explodat. La faţa locului s-au deplasat serviciile specializate, iar zona a fost izolată. În urma verificărilor preliminare, nicio persoană nu a fost rănită. Conform poliţiei, instituţiile responsabile continuă documentarea cazului, conform NewsMaker.md. Ulterior, Ministerul Apărării a anunţat că un aparat de zbor fără pilot a traversat frontiera de stat a Republicii Moldova. Ulterior, s-a confirmat depistarea unor fragmente pe un teren agricol din apropierea localităţii Lopatna, raionul Orhei. Urmele atestate indică producerea unei explozii. MAE a susţinut că cel mai probabil, drona este de provenienţă ucraineană, dar, „indiferent de provenienţa dronei, responsabilitatea pentru orice dronă ce ajunge pe teritoriul Republicii Moldova este a Rusiei, care a început un război ilegal în ţara vecină”

UPDATE - Ministrul de Externe al Ucrainei afirmă, într-o postare pe X că drona este rusească,

"O altă dronă rusă a căzut în Moldova în timpul atacului masiv de peste noapte al Rusiei împotriva Ucrainei. Ne exprimăm sprijinul nostru deplin faţă de prietenii noştri moldoveni şi remarcăm condamnarea constantă de către aceştia a agresiunii ruse. Acest incident demonstrează clar că Moscova reprezintă o ameninţare nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga regiune şi Europa în ansamblu. Presiunea colectivă asupra Rusiei trebuie intensificată astfel încât Kremlinul să înţeleagă în sfârşit realitatea şi să admită că nu va atinge niciodată obiectivele sale pe câmpul de luptă - prin urmare, singura cale pentru Putin este să pună capăt acestui război", a scris şeful diplomaţiei ucrainene.

Another Russian drone fell in Moldova in the course of Russia's overnight mass attack against Ukraine.

We express our full support to our Moldovan friends and note their consistent condemnation of Russian aggression.

This incident clearly demonstrates that Moscow poses a…

- Andrii Sybiha ???????? (@andrii_sybiha) June 8, 2026

UPDATE - Din primele date, drona care a explodat în raionul Orhei este de provenienţă ucraineană, a transmis Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

Ministerul a declarat că "se află în discuţii continue cu autorităţile din Ucraina cu privire la drona explodată la Orhei, dar, din primele date, cel mai probabil, drona e de provenienţă ucraineană".

"Indiferent de provenienţa dronei, responsabilitatea pentru orice dronă ce ajunge pe teritoriul Republicii Moldova este a Rusiei, care a început un război ilegal în ţara vecină. Suntem solidari cu ucrainenii care luptă şi îşi pierd viaţa pentru libertatea ţării lor, dar şi pentru pacea pe continentul european, inclusiv pentru pacea în Republica Moldova", a mai declarat Ministerul.

UPDATE - Pe 8 iunie, la ora 00:20, un aparat de zbor fără pilot a traversat frontiera de stat a Republicii Moldova. Ulterior, s-a confirmat depistarea unor fragmente pe un teren agricol din apropierea localităţii Lopatna, raionul Orhei. Urmele atestate indică producerea unei explozii. Informaţiile au fost comunicate în dimineaţa zilei de 8 iunie de Ministerul Apărării, în urma anunţului făcut de poliţie în aceeaşi dimineaţă, potrivit căruia, noaptea trecută, a fost sesizată explozia unei posibile drone în raionul Orhei.

Potrivit Ministerului Apărării, aparatul de zbor fără pilot a fost sesizat de sistemele de supraveghere ale Armatei Naţionale şi cele de cooperare transfrontalieră. Acesta a traversat frontiera de stat a Republicii Moldova din direcţia localităţii Mihailovca-Lopatna.

"În urma intervenţiei structurilor specializate ale Ministerului de Interne a fost confirmată depistarea unor fragmente provenite de la un aparat de zbor fără pilot, pe un teren agricol din apropierea localităţii Lopatna. Urmele atestate la faţa locului indică producerea anterioară a unei explozii. Fragmentele depistate sunt examinate pentru stabilirea provenienţei aparatului de zbor şi a circumstanţelor producerii incidentului", a comunicat Ministerul Apărării.

Instituţia a precizat că, în această noapte, a avut loc un atac rusesc masiv cu drone şi rachete asupra Ucrainei.

"Instituţiile responsabile continuă documentarea cazului şi monitorizarea situaţiei", a adăugat Ministerul.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Cazul a fost semnalat pe 7 iunie, în jurul miezului nopţii.

Potrivit oamenilor legii, un locuitor al satului Lopatna a anunţat că a observat în extravilanul localităţii un aparat de zbor necunoscut, posibil o dronă, care ulterior a explodat.

"La faţa locului s-au deplasat imediat grupa operativă, serviciile specializate şi echipele de intervenţie. Zona a fost izolată, securizată şi monitorizată conform procedurilor. De asemenea, au intervenit specialiştii Secţiei tehnico-explozive şi reprezentanţii Direcţiei Situaţii Excepţionale din Orhei, pentru evaluarea riscurilor şi efectuarea cercetărilor necesare. În urma verificărilor preliminare, s-a constatat că nicio persoană nu a fost rănită", a comunicat poliţia pe 8 iunie.

Oamenii legii au precizat că, în dimineaţa zilei de 8 iunie, au fost reluate cercetările la faţa locului, iar instituţiile responsabile continuă documentarea cazului şi colaborează cu structurile naţionale competente pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră