Bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2018 a fost aprobat vineri de comisiile reunite de buget-finanţe fără a fi admis niciun amendament. Bugetul este programat pentru anul viitor cu un excedent de 191,07 milioane lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bugetul are venituri totale estimate la 62,9 miliarde lei, iar cheltuielile la 62,71 miliarde lei. Din total venituri, 88% urmează să se încaseze din contribuţiile pentru asigurări sociale ale sistemului public de pensii, 0,2% din venituri nefiscale şi 11,8% subvenţii primite de la bugetul de stat.

Din totalul veniturilor bugetare, 62,59 miliarde lei sunt aferente sistemului public de pensii (99,5%) şi 316 milioane lei aferente sistemului asigurărilor de accidente de muncă şi boli profesionale ( 0,5%).

Veniturile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018, sunt diminuate cu suma de 7,315 miliarde lei aferente Pilonului II de pensii. Din total cheltuieli, peste 62,59 miliarde lei sunt alocate pentru sistemul public de pensii (99,8%) şi 125 milioane lei pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale (0,2%).

Pentru susţinerea în totalitate a cheltuielilor ce se finanţează din acest buget, în anul 2018, din bugetul de stat se alocă o subvenţie de 7,4 miliarde lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.