Bugetele Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul, Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune au fost aprobate duminică, în cadrul Comisiilor reunite de buget-finanţe,în forma propusă de Guvern, fără amendamente. Doar bugetul Academiei Oamenilor de Ştiinţă, din care fac parte, printre alţii, Ecaterina Andronescu, Ion Iliescu şi Teodor Meleşcanu, a fost suplimentat cu 400.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Suma aprobată de Guvern pentru 2017 bugetul pentru Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul este de 7,32 milioane de lei.

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Graţiela Gavrilescu, a declarat că acest buget este unul mic, dar în creştere cu 18% faţă de anul 2016.

"Am avut grijă ca acest buget cheltuielile de capital să le diminuăm, şi lucrul acesta l-am făcut pentru că interesul nostru, al tuturor, este ca toate ministerele şi instituţiile statului să poată să acceadă, să depună pe fonduri europene proiecte. Am făcut toate demersurile, astfel încât ministerul să fie eligibil, şi ca să putem să absorbim bani ni s-a dat deja o sumă care am prins-o pe capitolul 58 pentru a depune proiectul respectiv", a spus Gavrilescu.

În cadrul comisiilor, a mai fost aprobat bugetul Societatăţii Române de Radiodifuziune de 383 milioane de lei, în creştere cu 98% faţă de 2016.

În ceea ce priveşte eliminarea taxei radio –TV, preşedintele Societatăţii Române de Radiodifuziune (SRR), Ovidiu Minculescu, a spus că măsura va crea probleme pe termen mediu şi lung.

Tot duminică, bugetul TVR a fost aprobat, în cadrul Comisiilor reunite de buget-finanţe, în forma propusă de Guvern. Bugetul pentruTVR din 2017 este de 950 milioane lei, în creştere cu 662% faţă de 2016, fiind incluse sumele necesare pentru plata datoriilor.

Academia Oamenilor de Ştiinţă a cerut aprobarea unui amendament care presupunea suplimentare bugetului cu 400.000 de lei, care a fost susţint de Ministerul Finanţelor. Astfel, bugetul Academiei Oamenilor de Ştiinţă de 7,164 milioane de lei a fost suplimentat cu 400.000 de lei.

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) a fost înfiinţată în 1996, fiind iniţial o organizaţie neguvernamentală (ONG). Entitatea a devenit instituţie publică, finanţată de la bugetul public, în 2007.

În 2015, academia a devenit ordonator de credite, după ce Parlamentul a aprobat un amendament iniţiat de Ecaterina Andronescu, membru fondator al instituţiei.

Printre membrii academiei se numără Ionel Vlad, preşedintele Academiei Române, Gheorghe Mencinicopschi, fost director al Institutului de Cercetări Alimentare Ion Iliescu şi Teodor Meleşcanu.

Programul comisiilor prevede ca parlamentarii să se reunească duminică, pentru a începe dezbaterile asupra ordonatorilor de credite. Programul audierilor va dura până la ora 20. Votul final asupra proiectului este aşteptat pentru marţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.