British American Tobacco, cel mai mare producător de ţigarete din România, precizează că Guvernul bulversează din nou calendarul accizei la ţigarete, care ar urma să crească de la 483,74 lei pe mia de ţigarete la 503,97 lei/1.000 de ţigarete.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guvernul va majora de la începutul lunii septembrie acciza pentru ţigarete, impactul la nivelul unui pachet urmând să se situeze la circa 40 de bani. Din majorarea accizei, statul ar urma să încaseze în perioada septembrie-decembrie circa 160 de milioane de lei

”British American Tobacco remarcă cu îngrijorare lipsa comunicării cu actorii economici afectaţi în procesul de dezvoltare a reglementărilor fiscale din partea Ministerului Finanţelor Publice, în contextul recentelor modificări anunţate în spaţiul public privind creşterea accizei la ţigarete. După o creştere a accizei în ianuarie 2019 care nu a ţinut cont de calendarul existent şi fără consultări cu mediul de afaceri, Ministerul propune o nouă creştere de acciză, la doar 9 luni de la ultima modificare: o măsură anunţată de presă pe surse, care denotă lipsa de disponibilitate a Ministerului Finanţelor pentru transparenţă şi dialog”, se arată într-un comunicat emis sâmbătă de companie.

Reprezentanţii BAT spun că, în locul aplicării măsurilor clare anunţate pentru stoparea traficului ilicit cu ţigarete, cu efecte benefice pe termen lung, Guvernul penalizează producătorii legali prin majorări de taxe impuse peste noapte.

”Potrivit informaţiilor din spaţiul public, intenţia Ministerului este de a majora nivelul accizei la ţigarete de la 483,74 lei/1.000 de ţigarete la 503,97 lei/1.000 de ţigarete începând chiar cu septembrie 2019. O măsură surprinzătoare, în contextul în care acciza a fost majorată deja în ianuarie 2019, următorul termen de modificare fiind aprilie 2020, conform calendarului de acciză din Codului Fiscal. Similar modificărilor anterioare, taxarea industriei tutunului se dovedeşte a fi una dintre soluţiile preferate de Ministerul Finanţelor pentru acoperirea minusurilor la bugetul de stat, penalizând astfel actorii legitimi din economie, care au un comportament corect şi predictibil pentru bugetul de stat”, arată compania.

BAT menţionează că industria a aflat din presă despre o posibilă majorare a accizei în perioada imediat următoare.

”Din păcate, acest scenariu în care mediul de afaceri este ignorat în elaborarea unor măsuri cu efect imediat şi cu impact semnificativ zdruncină încrederea investitorilor în predictibilitatea mediului fiscal, chiar şi într-un orizont de un an. Implementarea sistemului de trasabilitate impus de Directiva Europeană, un proiect complex şi foarte costisitor, dar şi reducerea nivelului contrabandei până la un nivel record în mai 2019 sunt exemple ale unui dialog deschis şi constructiv între autorităţile statului şi industrie. O creştere a nivelului accizei în acest moment are un impact sever asupra industriei şi a economiei în general, în condiţiile în care majorarea nu se poate justifica prin cerinţele Directivei Europene pentru produsele din tutun: în ianuarie 2019 România atinsese un nivel al accizei de 61% din preţul mediu ponderat, peste nivelul de 60% impus de cerinţele europene”, a declarat Ileana Dumitru, director juridic şi relaţii publice, British American Tobacco.

În 2019, România a înregistrat cel mai redus nivel al contrabandei din perioada recentă, anume 14,9%, un rezultat al eforturilor susţinute ale autorităţilor de control privind combaterea traficului ilicit. Această reducere a însemnat majorarea contribuţiei BAT cu 15% la bugetul de stat în primul semestru al lui 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind pragul de 3 miliarde de lei doar din accize într-un interval de şase luni.

”Susţinem necesitatea adoptării măsurilor de securizare a frontierei anunţate de către Ministrul Finanţelor, ca direcţie viabilă de acţiune pentru combaterea traficului ilicit şi creşterea veniturilor la bugetul de stat”, spun reprezentanţii BAT.

Pe de altă parte, o creştere a taxelor anunţată de pe o zi pe alta riscă să genereze venituri suplimentare în special pentru reţelele de crimă organizată, în dauna bugetului statului, a consumatorilor şi a industriei legitime.

”Consumatorii români plătesc deja cele mai scumpe ţigări din Uniunea Europeană, raportat la puterea de cumpărare. O nouă creştere neanunţată a accizei va lovi nu doar actorii economici legitimi, care respectă reglementările în vigoare şi contribuie substanţial la bugetul de stat, dar şi consumatorii cu putere de cumpărare redusă, care vor apela inevitabil la piaţa ilicită”, a adăugat Ileana Dumitru, director juridic şi relaţii publice, British American Tobacco.

Prezent de peste 20 de ani pe piaţa din România, British American Tobacco este al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu peste 1,7 miliarde de euro plătiţi anul trecut. BAT este prezent pe piaţa din România cu trei mari entităţi economice, având peste 2.500 de angajaţi direcţi şi 25.000 pe lanţul de distribuţie.

British American Tobacco este lider de piaţă cu peste 53% din piaţa tutunului din România. BAT a lansat în România în 2018 dispozitivul glo, care încălzeşte, nu arde tutunul. Neostiks, consumabilele din tutun pentru glo, sunt produse în fabrica BAT de la Ploieşti. Fabrica de la Ploieşti este de asemenea singurul furnizor de Neostiks pentru restul Uniunii Europene. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.