Parcarea din Poiana Mică, cu peste 400 de locuri, a fost inaugurată, vineri, cu un an şi jumătate întârziere, investiţia ridicându-se la 16 milioane de lei, jumătate din bani fiind daţi de Primăria Braşov după ce s-a pierdut finanţarea europeană, din cauza amânării lucrărilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lucrările la parcarea din Poiana Mică au început în 2014, licitaţia în acest sens fiind câştigată de asocierea de firme Conforest SA şi Tong SRL.

Pentru construcţia parcării s-au accesat fonduri eurpepe, dar o parte din finanţarea s-a pierdut, după ce în primăvara lui 2016 constructorul a abandonat lucrările, în condiţiile în care construise 85% din parcare.

Ulterior, Primăria Braşov a desemnat un nou constructor, compania braşoveană SC Romfit SRL, şi a plătit din bugetul local 8 milioane de lei pentru finalizarea investiţiei. 

”Mă bucur că, în sfârşit, am finalizat această investiţie, atât de necersară descongestionării traficului din Poiana Braşov. Vor fi 434 de locuri de parcare pentru autovehicule, locuri pentru microbuze şi autobuze, locuri pentru vehicule ale persoanelor cu handicap şi locuri pentru biciclete. Parcarea va oferi toate facilităţile unei parcări moderne. Foarte important este şi terminalul de transport, care ne va oferi posibilitatea de a prelua turiştii care îşi vor lăsa maşinile în această parcare şi îi va transporta cu autobuze de capacitate mică până în staţiune“, a declarat primarul George Scripcaru.

Parcarea din Poiana Mică se află lângă Restaurantul Căprioara, iar accesul în parcare se face pe la parter, din drumul care leagă oraşul de staţiunea Poiana Braşov. Vor fi două căi de acces din şoseaua principală, prevăzute cu bariere, iar accesul se va face pe baza unui tichet.

Tot în zona intrării există o tabelă electronică unde vor fi afişate atât numărul de locuri libere existente, cât şi locul de parcare repartizat celui care intră. Plata se poate face la automatele de plată de la parter şi subsol, dar şi în holurile de acces spre ieşire.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.