Premierul demis Ilie Bolojan susţine că este nevoie de modificări legislative în ceea ce priveşte producţia de energie verde. „Reglementările pe care trebuie să le adoptăm consider că trebuie să fie de natură a nu mai permite ca în viitor, să instalezi instalaţii fotovoltaice şi să injectezi în sistem fără să ai şi stocarea asigurată”, spune Bolojan. O altă direcţie pe care premierul o susţine este aceea care vizează prosumatorii, despre care Bolojan spune că trebuie încurajaţi şi susţinuţi să îşi instaleze capacităţi de stocare a energiei produse pe timp de zi.
"O componentă importantă din producţie este astăzi asigurată de prosumatori. Avem 350.000 astăzi, dar dintre care doar o treime au instalaţie de stocare, iar numărul lor este în creştere foarte mare. Ca atare, avem o volatilitate foarte puternică pentru că fotovoltaicul, ştiţi foarte bine, generează o producţie mare în orele de prânz şi o producţie redusă dimineaţa sau seara când avem un consum însă energetic mare, ceea ce înseamnă volatilitate şi dezechilibre. Reglementările pe care trebuie să le adoptăm consider că trebuie să fie de natură, a nu mai permite, ca în viitor, să instalezi instalaţii fotovoltaice şi să injectezi în sistem fără să ai şi stocarea asigurată, în aşa fel încât dezechilibrile care le avem astăzi, care în anumite zone ale sistemului devin critice, să nu fie amplificate şi să nu creeze alte probleme în sistem", a anunţat, vineri, premierul Ilie Bolojan.
Şeful Guvernului mai spune că este nevoie ca bateriile şi invertoarele aferente "să intre într-o formulă de dispecerizare care să permită furnizorilor şi operatorilor de energie să îşi folosească cât mai bine capacităţile, să aibă cheltuieli cât mai mici şi să nu socializeze costurile pentru că asta înseamnă că orice cost care este generat de dezechilibre într-o formă directă sau indirectă se mută în facturile pe care cetăţenii le plătesc şi asta este o formă pentru a scădea valoarea facturilor".
Acesta susţine de asemenea că persoanele fizice care au instalate panouri fotovoltaice trebuie încurajate şi susţinute să şi instaleze capacităţi de stocare, pentru a folosi stocurile de energie în timpul serii, ceea ce ar reduce presiunea de pe sistem.
