Boeing a solicitat guvernului Statelor Unite să ceară Uniunii Europene explicaţii privind un pachet de finanţare de 3 miliarde de euro acordat companiei Airbus, susţinând că acesta ridică semne de întrebare în raport cu acordul din 2021 prin care cele două părţi au suspendat disputa privind subvenţiile pentru industria aeronautică, transmite Reuters.
Demersul Boeing vine într-un moment în care Airbus analizează lansarea unei noi generaţii de avioane începând din 2030, ceea ce ar putea declanşa un nou ciclu de concurenţă pe piaţa mondială a aeronavelor comerciale.
Într-o scrisoare adresată reprezentantului comercial al SUA, Jamieson Greer, consultată de Reuters, Boeing afirmă că a fost surprinsă de anunţul făcut pe 29 iunie de Banca Europeană de Investiţii (BEI) privind acordarea celui mai mare împrumut corporativ din istoria instituţiei către Airbus.
Compania americană solicită autorităţilor americane să ceară Uniunii Europene publicarea tuturor condiţiilor împrumutului şi să explice în ce măsură acesta respectă acordul de armistiţiu încheiat în 2021, care prevedea un proces „deschis şi transparent”.
Jamieson Greer a declarat pentru CNBC că autorităţile americane analizează ”foarte atent” acest împrumut şi că subiectul a fost discutat atât cu reprezentanţii Comisiei Europene, cât şi cu Boeing.
”Nu putem accepta o situaţie în care Boeing trebuie să concureze pe piaţă, în timp ce Airbus beneficiază de împrumuturi incorecte. Dacă Uniunea Europeană acordă finanţări neloiale, trebuie să intervenim şi să rezolvăm această problemă”, a afirmat Greer.
Boeing subliniază că anunţul privind prima tranşă a finanţării, în valoare de 1 miliard de euro, a fost făcut la doar patru zile după ce Uniunea Europeană a decis prelungirea pe termen nedeterminat a armistiţiului comercial privind subvenţiile din industria aeronautică.
”Cel puţin, momentul acordării acestui împrumut este surprinzător”, se arată în scrisoarea companiei.
Banca Europeană de Investiţii respinge însă criticile şi susţine că finanţarea acordată Airbus nu reprezintă un tratament preferenţial.
”Este un împrumut obişnuit, purtător de dobândă, care face parte din activitatea curentă de finanţare a BEI”, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei.
Airbus şi Boeing au refuzat să comenteze situaţia, iar Comisia Europeană nu a transmis deocamdată un punct de vedere.
Finanţarea este legată de viitorul avion Airbus
Potrivit BEI, pachetul de finanţare este destinat susţinerii investiţiilor pe termen lung ale Airbus până în 2030.
Acesta este şi anul în care directorul general al Airbus, Guillaume Faury, a declarat că grupul intenţionează să înceapă dezvoltarea succesorului actualei familii A320neo.
Într-un interviu acordat publicaţiei Aviation Week înaintea Salonului Aeronautic de la Farnborough, Faury a dezvăluit că proiectul poartă în prezent numele de cod „eAction”.
Boeing susţine că sincronizarea dintre acordarea împrumutului şi anunţul privind viitorul program de dezvoltare al Airbus ridică semne de întrebare privind scopul real al finanţării.
”Momentul acordării acestui sprijin financiar istoric coincide cu declaraţiile conducerii Airbus privind lansarea unui nou avion, ceea ce ridică întrebări atât despre dimensiunea, cât şi despre intenţia acestui pachet de sprijin economic”, se arată în scrisoarea Boeing.
Constructorul american afirmă în continuare că piaţa nu este încă pregătită pentru lansarea unei noi generaţii de aeronave, deşi analiştii estimează că atât Boeing, cât şi Airbus vor începe dezvoltarea noilor programe în a doua jumătate a acestui deceniu.
Disputa readuce în atenţie conflictul comercial de aproape 17 ani dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană privind subvenţiile acordate celor doi mari producători de aeronave, conflict care a dus la impunerea unor taxe vamale reciproce înainte ca părţile să ajungă la un armistiţiu în 2021.
Potrivit unor surse citate de Reuters, Washingtonul şi Bruxellesul au prelungit în practică acest armistiţiu şi încearcă să evite reluarea litigiului comercial, însă împrumutul acordat Airbus ar putea deveni unul dintre subiectele viitoarelor negocieri comerciale dintre cele două părţi.




























