Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau, la 30 noiembrie 2023, la nivelul de 58,894 miliarde euro, faţă de 58,186 miliarde euro la 31 octombrie 2023.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La 30 noiembrie 2023, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 58,894 miliarde euro, faţă de 58,186 miliarde euro la 31 octombrie 2023. În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni: Intrări de 2,961 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele; Ieşiri de 2,253 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, plăţi din contul Comisiei Europene şi altele”, arată datele BNR.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 6,187 miliarde euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 noiembrie 2023 au fost de 65,081 miliarde euro, faţă de 64,432 miliarde euro la 31 octombrie 2023.

Plăţile scadente în luna decembrie 2023 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 2,462 miliarde euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.