Blue Air anulează o cursă de la Bacău la Bruxelles şi retur programată pentru marţi, în contextul exploziilor de pe aeroportul din capitala Belgiei, a anunţat operatorul aerian low-cost.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Două explozii au avut loc marţi dimineaţă la terminalul plecări al aeroportului din Bruxelles, soldate cu cel puţin 11 morţi şi 25 de răniţi, au anunţat pompierii belgieni citaţi de presa locală. Traficul feroviar către aeroportul din Bruxelles a fost suspendat.

"Având în vedere evoluţia nefericită a evenimentelor din Bruxelles, compania Blue Air comunica pasagerilor săi că în interesul siguranţei tuturor, zborul 0B223/224 Bacău - Bruxelles - Bacău de astăzi, 22 martie 2016, este momentan anulat, pasagerii find rugaţi să ne contacteze pentru a le oferi alternative în următoarele zile", se arată într-un comunicat al companiei.

Operatorul aerian notează că transportul în Bruxelles este complet blocat, astfel că ar fi imposibil de organizat transferul pasagerilor către alte aeroporturi.

Blue Air precizează că va reveni cu informaţii dacă va fi cazul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.