Stimularea productivităţii ar dinamiza PIB-ul şi ar crea locuri de muncă mai multe şi mai bune pentru ţările din Europa şi Asia Centrală, arată un raport al Băncii Mondiale, potrivit căruia o creştere a productivităţii cu 10% ar putea adăuga aproape 2 milioane de locuri de muncă în regiune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ţările din Europa şi Asia Centrală (ECA) ar trebui să acţioneze urgent pentru a utiliza mai eficient activele economice existente şi pentru a investi în capacităţile firmelor şi ale oamenilor, pentru a debloca o creştere mai rapidă”, potrivit unui raport al Băncii Mondiale.

Raportul TIDES of Change: Igniting Productivity Growth in Europe and Central Asia (Stimularea creşterii productivităţii în ECA) constată că atragerea de capital financiar şi uman sunt necesare, dar nu suficiente pentru a stimula creşterea economică, deoarece reprezintă doar o parte a ecuaţiei creşterii, cealaltă fiind productivitatea, care dă măsura eficienţei cu care sunt utilizate capitalul şi munca.

O creştere a productivităţii cu 10% ar putea adăuga aproape 2 milioane de locuri de muncă în regiunea ECA, evidenţiind legătura strânsă dintre productivitate şi creşterea ocupării forţei de muncă în ţări şi sectoare.

Încetinirea creşterii din regiune după criza financiară globală a fost determinată aproape în totalitate de o încetinire a productivităţii, se arată în raport. Această încetinire a coincis cu un ritm mai lent al reformelor, care a permis persistenţa unor distorsiuni de piaţă, cum ar fi prezenţa ridicată a întreprinderilor de stat mai puţin eficiente. Resursele nu au fost alocate acolo unde pot genera cele mai mari randamente. Alături de integrarea incompletă pe pieţele globale şi capacităţile slabe ale firmelor, aceşti factori acţionează ca o frână asupra productivităţii şi au limitat potenţialul ţărilor. Fără îmbunătăţiri ale productivităţii, randamentele investiţiilor suplimentare de capital generează o producţie mai redusădecât înainte.

Raportul mai arată că stimularea productivităţii conduce, în cele din urmă, la bunăstare sporită, generează mai multe locuri de muncă şi salarii mai mari. Dacă ritmul de creştere a productivităţii în regiunea ECA după 2008 ar fi egalat ritmul din perioada de dinaintea crizei financiare, PIB-ul regiunii ar fi fost astăzi cu aproximativ 62% mai ridicat.

Firmele din regiune care exportă sunt cele mai productive şi, deşi reprezintă o minoritate, ele contribuie majoritar la crearea de locuri de muncă, investiţii şi valoare adăugată în majoritatea ţărilor din regiunea ECA, continuă raportul.

”De fapt, ţările din regiunea ECA comercializează, în medie, cu 45% mai puţin decât ar putea, ceea ce indică un potenţial semnificativ neexplorat de a extinde beneficiilor integrării comerciale şi ale investiţiilor străine directe. Vestea bună este că, dacă aceste ţări valorifică acest potenţial, ar putea, de asemenea, să profite de oportunitatea oferită de orientarea actuală a firmelor multinaţionale către lanţuri valorice mai apropiate de casă şi mai reziliente. Valorificarea acestei oportunităţi va necesita reforme ale mediului de afaceri şi consolidarea capacităţilor firmelor autohtone, astfel încât acestea să poată interacţiona mai bine cu multinaţionalele cu productivitate ridicată”, menţionează raportul.

Este nevoie de un nou impuls al reformelor pentru a debloca potenţialul de productivitate al regiunii prin acţiuni ţintite în comerţ, investiţii, digitalizare, eficienţă şi competenţe, se arată în raport.

„Dovezile sunt grăitoare. Când concurenţa este robustă, când firmele pot accesa tehnologie şi finanţare, când comerţul şi investiţiile sunt deschise şi când angajaţii au competenţele necesare pentru a adopta tehnologii şi a se adapta, productivitatea creşte. Firmele se dezvoltă, angajează mai mulţi oameni şi arată o mai mare dinamică de afaceri. Acest lucru impulsionează creşterea veniturilor şi succesul ţărilor”, a declarat Asad Alam, director regional pentru Europa şi Asia Centrală, departametul prosperitate, în cadrul Băncii Mondiale.

Raportul utilizează date unice la nivelul companiilor pentru a oferi perspective noi asupra tendinţelor productivităţii şi asupra factorilor determinanţi, dar şi asupra magnitudinii blocajelor şi oportunităţilor de productivitate ale ţărilor din regiunea ECA. Datele armonizează peste 40 de milioane de observaţii la nivel de firmă, colectate de la oficiile naţionale de statistică, autorităţi fiscale şi surse complementare din 16 ţări şi multiple sectoare, acoperind perioada 2008-2023.

Raportul subliniază nevoia urgentă a unei agende de reformă revitalizate, inclusiv rolul crucial al guvernelor în integrarea agendei productivităţii în planurile şi bugetele naţionale, în facilitarea concurenţei pe piaţă, asigurarea transparenţei în achiziţiile publice şi măsurarea progresului reformelor. Cu politicile potrivite şi angajamentul factorilor de decizie, liderilor de afaceri şi partenerilor, ţările din regiunea ECA îşi pot recâştiga avântul şi îşi pot transforma viitorul economic, se arată în raport.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.