Autoritatea de reglementare din Franţa cere EDF să verifice 200 de suduri de ţevi la cele 56 de reactoare ale sale, după descoperirea unor trei fisuri noi în această săptămână, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe lângă o fisură majoră legată de coroziune la reactorul Penly 1 din Normandia, dezvăluit marţi, pe care autoritatea de reglementare ASN a atribuit-o sudării defectuoase, alte două fisur,i la reactorul Penly 2 al EDF şi la reactorul Cattenom 3 din Moselle, au fost dezvăluite joi.

Un purtător de cuvânt al EDF a refuzat să comenteze criticile ASN, dar a spus că cele două fisuri mai noi au fost determinate de ”oboseala termică”, care se întâmplă atunci când apa foarte fierbinte şi cea rece se întâlnesc în interiorul conductelor, ceea ce face ca oţelul să se dilate, să se contracte şi să devină mai fragil în timp.

EDF inspectează regulat conductele prin ultrasunete pentru acest fenomen, în timpul întreţinerii, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Cele mai recente defecte şi controlul ASN vin în momentul în care Franţa şi Marea Britanie au anunţat vineri un nou parteneriat energetic pentru a consolida cooperarea în domeniul energiei nucleare, inclusiv construcţia de centrale electrice, inovaţie şi siguranţă.

Nici preşedintele francez Emmanuel Macron, nici prim-ministrul britanic Rishi Sunak nu au menţionat ultimele probleme ale operatorului nuclear, după un summit bilateral.

”Ne ajutaţi să ne asigurăm aprovizionarea cu energie nucleară datorită muncii incredibile a EDF”, a spus Sunak lui Macron.

EDF construieşte o nouă centrală nucleară în Marea Britanie, Sizewell C, care a suferit depăşiri de costuri şi întârzieri în construcţie.

O a doua fabrică, Hinkley Point C, este, de asemenea, în lucru.

Penly 2 şi Cattenom 3 ale companiei EDF din Franţa fac parte dintr-un grup de 16 reactoare marcate de EDF ca fiind susceptibile la fisuri cauzate de coroziune, din cauza unui defect de proiectare, şi care au prioritate pentru verificări în planul său de inspecţie şi întreţinere.

Acest plan este acum actualizat pentru a include verificarea suplimentară a 200 de suduri şi va fi publicat ”în zilele următoare”, a spus EDF.

Preţurile energiei electrice la termen au crescut puternic vineri, după anunţul referitor la fisurile noi, după ce producţia nucleară franceză în 2022 a scăzut la un minim al ultimilor 34 de ani, în timp ce EDF s-a străduit să remedieze problemele de coroziune prin stres în mai multe locaţii.

”Unii participanţi la piaţă ar putea fi îngrijoraţi de faptul că problemele legate de coroziune sunt mai complicate decât se anticipau iniţial şi că EDF va avea probleme atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt pentru a le remedia şi pentru a aduce generarea de energie înapoi la nivelurile anterioare anului 2022”, a spus analistul Rystad Fabian Ronningen.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.