Atenţionare pentru şoferii care circulă în zona Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, unde ţestoasele se află în faza de depunere a pontelor şi traversează frecvent drumurile – Este recomandată oprirea în zone cu vegetaţie unde acestea se pot ascunde - FOTO

Atenţionare pentru şoferii care circulă în zona Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, unde ţestoasele se află în faza de depunere a pontelor şi traversează frecvent drumurile – Este recomandată oprirea în zone cu vegetaţie unde acestea se pot ascunde - FOTO

Reprezentanţii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) îi atenţionează pe şoferii care circulă în zona Rezervaţiei să acorde atenţie ţestoaselor care se află în perioada de depunere a pontelor şi traversează frecvent drumurile din apropierea habitatelor lor. Astfel, conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă viteza, în special în zonele cunoscute ca fiind traversate de acestea, să fie atenţi la apariţia ţestoaselor pe carosabil, mai ales dimineaţa şi seara şi să evite oprirea sau parcarea în zone cu vegetaţie joasă unde reptilele se pot ascunde.

"În această perioadă a anului, ţestoasele adulte, atât ţestoasa de apă, cât şi ţestoasa de uscat dobrogeană se află în plină migraţie către zonele de depunere a pontelor. Acest fenomen natural determină o creştere semnificativă a traversărilor pe drumurile din apropierea habitatelor lor.

Ţestoasele sunt specii protejate, iar femelele care se deplasează acum sunt esenţiale pentru menţinerea populaţiilor locale", au transmis, joi, reprezentanţii ARBDD.

Ei au precizat că zonele cu risc ridicat sunt: traseul Tulcea - Mahmudia - Murighiol - Plopu, drumurile limitrofe Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, porţiunile cu teren nisipos, margini de drum cu vegetaţie joasă şi zone umede.

Reprezentanţii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării îi roagă pe conducătorii auto să reducă viteza, în special în zonele cunoscute ca fiind traversate de ţestoase, să fie atenţi la apariţia acestora pe carosabil, mai ales dimineaţa şi seara şi să evite oprirea sau parcarea în zone cu vegetaţie joasă unde animalele se pot ascunde.

De asemenea, conducătorii auto mai sunt sfătuiţi că dacă observă o ţestoasă pe drum, să o mute cu grijă în direcţia în care se deplasează, fără a o întoarce sau răni.

Specialiştii ARBDD au precizat că în lunile mai - iunie are loc migraţia femelelor adulte pentru depunerea ouălor, iar perioada de eclozare este în august - septembrie, în funcţie de specie şi de condiţiile climatice.

ARBDD a mai transmis că mortalitatea rutieră este una dintre principalele ameninţări pentru aceste specii protejate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră