Aplicaţia pentru dispozitive mobile lansată în România la finalul lunii iunie, care îi provoacă pe utilizatori să preia rolul unui manager de magazin, My Lidl Shop, a înregistrat aproape 55.000 de descărcări, cel mai mare număr din şase state europene, în condiţiile în care a fost folosită de mulţi adulţi, deşi a fost creată în mod special pentru a fi utilizată de copiii cu vârsta de peste şase ani, a declarat, pentru News.ro, director de comunicare şi CSR (responsabilitate socială) al Lidl România, Cristina Hanganu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În afară de România, aplicaţia a fost lansată şi în Portugalia, Grecia, Slovacia, Lituania şi Cehia. La numărul de descărcări, România a întrecut şi ţara-pilot pentru această aplicaţie, Portugalia. Mulţi adulţi au ales să descarce aplicaţia, deşi ea a fost dezvoltată în special pentru copii, a afirmat Hanganu.

”Deşi aplicaţia a fost creată în special pentru a fi utilizată de copiii cu vârsta de peste şase ani, ca un instrument de educaţie privind administrarea unui magazin, dar şi ca tool (instrument – n.r.) pentru părinţi, atunci când merg cu cei mici la cumpărături, foarte multi adulţi au devenit utilizatori”, a afirmat Hanganu.

Numărul descărcărilor pe dispozitivele cu Android, în jur de 40.000, este de circa cinci mai mai mare decât în cazul dispozitivelor cu iOS. Din rolul virtual de manager, utilizatorii trebuie să coordoneze eficient activitatea unui magazin, să înţeleagă preferinţele şi nevoile fiecărui client şi să coordoneze angajaţii.

În plus, ei au atribuţii în gestionarea veniturilor, aprovizionarea şi modernizarea rafturilor şi a altor funcţionalităţi, asigurarea unei game variate de produse. Totodată, ajunşi în magazinele Lidl, utilizatorii pot debloca recompense bonus dacă scanează anumite produse la raft.

Lidl este al treilea clasat în topul retailerilor activi în România, din punct de vedere al cifrei de afaceri înregistrate anul trecut, după Kaufland şi Carrefour. Retailerul a ajuns în 2016 la o cifră de afaceri de 5,57 miliarde de lei (1,24 miliarde de euro) în România, în creştere cu 18% faţă de 2015.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.