Apple a dezvoltat un model lingvistic de mari dimensiuni destinat special pieţei chineze, cu sprijinul Alibaba, schimbând parţial strategia prin care se baza pe modele AI furnizate de parteneri locali pentru dispozitivele vândute în China, potrivit unor surse citate de Reuters.
Modelul a fost antrenat cu sprijinul grupului chinez Alibaba, iar lansarea suitei Apple Intelligence în China este aşteptată în lunile următoare, odată cu o actualizare a sistemului de operare iOS.
Un model propriu adaptat Chinei ar oferi Apple un control mai mare asupra experienţei AI de pe iPhone-uri şi alte dispozitive, într-o piaţă în care compania a pierdut teren în faţa rivalilor locali, inclusiv Huawei.
Apple adoptă o strategie dublă în China
În alte pieţe, Apple combină propriile tehnologii cu modele externe precum ChatGPT sau Claude. În China, însă, aceste servicii americane nu sunt disponibile, iar compania este obligată să lucreze cu furnizori locali şi să respecte cerinţe stricte de reglementare.
Autoritatea chineză pentru internet a înregistrat luna trecută serviciul de inteligenţă artificială generativă al Apple, deschizând calea pentru lansarea Apple Intelligence pe iPhone-urile din China.
În baza actualului aranjament, modelul Qwen al Alibaba urmează să fie integrat în versiunea Apple Intelligence destinată unor modele compatibile de iPhone, iPad, Mac şi Vision Pro din China. Reuters relatase anterior că serviciul urma să includă şi tehnologie Baidu.
Nu este clar deocamdată ce rol exact va avea modelul antrenat de Apple alături de soluţiile oferite de partenerii chinezi.
China rămâne o piaţă esenţială pentru Apple
Parteneriatul cu Alibaba fusese confirmat încă din februarie 2025 de preşedintele grupului chinez, Joe Tsai, care afirmase că Apple discutase cu mai multe companii înainte de a alege Alibaba.
Lansarea a fost ulterior întârziată în timp ce Apple şi-a adaptat funcţiile la regulile chineze.
China rămâne o piaţă importantă pentru veniturile Apple, iar absenţa funcţiilor AI de pe iPhone-urile vândute în ţară a fost considerată unul dintre factorii care au afectat vânzările, în condiţiile în care producătorii locali au lansat rapid telefoane cu asistenţi AI integraţi.
Dacă modelul propriu va primi aprobarea finală, Apple ar deveni prima companie străină autorizată de Beijing să ofere în China un model AI proprietar, într-un moment în care tensiunile comerciale şi tehnologice dintre SUA şi China rămân ridicate.




























