Cea mai nouă versiune de iOS vine cu îmbunătăţiri în ceea ce priveşte deblocarea telefonului de către utilizatorii care poartă mască şi suport pentru API-ul serviciului de urmărire a contactelor dezvoltat de Apple în colaborare cu Google.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cel mai nou update de iOS vine cu două funcţii care vizează, în feluri diferite, felul în care pandemia COVID-19 a afectat utilizatorii.

Purtarea măştilor, obligatorie în anumite situaţii în mai multe ţări, a creat probleme pentru utilizatorii care folosesc Face ID pentru securizarea telefonului. Masca împiedică acest sistem să mai recunoască utilizatorul.

Apple nu a modificat Face ID pentru ca acesta să recunoască utilizatorii şi când poartă mască, această abordare putând duce la scăderea nivelului de securitate. În schimb, a redus timpul după care telefonul cere codul de deblocare.

Când utilizatorul poartă mască, Face ID nu se mai chinuie câteva secunde să-l recunoască, punându-i acestuia răbdarea la încercare, ci afişează direct tastatura prin care poate fi introdus manual codul de deblocare.

Aceeaşi versiune de iOS aduce suport pentru API-ul la care Apple şi Google au lucrat împreună şi care va sta la baza aplicaţiilor de urmărire a contactelor pe care multe ţări le vor folosi pentru a urmări infectările cu COVID-19.

Implementarea suportului pentru acest API nu înseamnă că utilizatorii vor putea deja folosi aplicaţia de urmărire a contactelor. Acesta este doar baza aplicaţiilor care îl vor folosi şi care încă nu au fost dezvoltate.

Este deja al 14-lea update din ciclul iOS 13. Din cauza numeroaselor probleme tehnice ale acestei versiuni, Apple a fost nevoită să lucreze intens la repararea acestora.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.