Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat în şedinţa de miercuri două ordine prin care simplifică procesul de autorizare a persoanelor fizice şi juridice în domeniul gazelor naturale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Prin modificările aduse s-au avut în vedere atât actualizarea procedurilor de autorizare care reprezintă cadrul de reglementare în domeniu, precum şi introducerea unor măsuri de debirocratizare şi securizare a acestui proces”, informează ANRE într-un comunicat emis joi.

Astfel, au fost eliminate legitimaţiile în format fizic, acestea existând în format electronic în Registrul Electronic de Evidenţă a Legitimaţiilor ce poate fi consultat pe pagina de internet a ANRE.

În plus, perioada de valabilitate a legitimaţiei este înscrisă pe ştampilă.

Ordinele vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial, documentele urmând să fie afişate şi la pagina de internet a ANRE.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.