Amazon va începe să vândă online vehicule Hyundai pe piaţa din Statele Unite, începând de anul viitor, potrivit unui anunţat al celor două companii, citate de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Clienţii vor putea cumpăra, echipa şi cumpăra o maşină de pe Amazon.com şi vor putea programa livrarea printr-un dealer Hyundai local, au spus companiile.

Acordul este o dezvoltare a unei înţelegeri anunţate în urmă cu doi ani, de extindere a showroom-ului digital Hyundai pe Amazon.com, permiţând clienţilor să configureze un vehicul, să calculeze preţul şi să găsească un dealer pentru a finaliza vânzarea.

Hyundai a înfiinţat primul său showroom digital pe Amazon în 2018. Cea mai recentă versiune a fost anunţată la Salonul Auto de la Los Angeles.

Noul acord va permite, de asemenea, cumpărătorilor de vehicule Hyundai noi ca din 2025 să acceseze asistentul vocal Alexa al Amazon din maşinile lor.

”Parteneriatul cu una dintre organizaţiile cele mai centrate pe clienţi din lume deblochează oportunităţi incredibile, pe măsură ce continuăm să ne extindem portofoliul, să ne creştem reţeaua de vânzări, să trecem la electrificare şi să realizăm viitorul mobilităţii inteligente”, a declarat CEO-ul Hyundai Motor, Jay Chang, într-o declaraţie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.