Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că îngheţarea procedurii de suspendare a fondurilor europene pentru România reprezintă, ”la nivel simbolic şi reputaţional”, un pas foarte important. El a menţionat că această chestiune de suspendare a fondurilor europene era una foarte gravă şi reprezenta o premieră negativă pentru România.
”Este vorba de analiza Comisiei Europene, pachetul de toamnă din cadrul semestrului european, care a fost publicată în zilele trecute, în care România a fost evaluată conform, pozitiv. Este pentru prima oară în acest an când Comisia Europeană face acest tip de evaluare şi cred că la nivel simbolic e foarte important, în primul rând pentru că închidem un ciclu în care România era evaluată neconform, iar acest ciclu a început undeva în iunie 2024. Atunci prin decizia Consiliului, s-a consemnat această procedură în cadrul procedurii de deficit excesiv, după care s-a continuat, la începutul anului 2025. În ianuarie, în aprilie ne-au fost cerute rapoarte, Comisia n-a primit acele rapoarte, iar în decizia din iunie s-a început efectiv procedura de suspendare a fondurilor europene, o premieră pentru toate statele membre, în care a fost inclusă România”, a declarat Alexandru Nazare, joi, într-o conferinţă de presă.
El a explicat că, pentru anul viitor, în negocierile purtate la Bruxelles România nu va mai avea această chestiune de suspendare a fondurilor europene.
”Prin decizia publicată zilele trecute de Comisia Europeană, practic, închidem acest ciclu în care România putea să piardă sau îi puteau fi suspendate fondurile europene, se îngheaţă procedura de suspendare a fondurilor europene, ceea ce este un beneficiu bineînţeles, că ştim clar că nu o să mai avem această chestiune pentru 2026, iar la nivel simbolic şi reputaţional este un pas foarte important pentru că nu mai avem în negocierile de la Bruxelles, în Consiliul Ecofin şi în orice altă negociere pe care o vom duce pentru traiectoria fiscal-bugetară din următorii doi ani nu mai aveam această chestiune de suspendare a fondurilor europene, care era foarte gravă şi o premieră negativă pentru România. Am eliminat această procedură, ea nu va mai continua nici în Parlamentul European unde era începută. Deci practic, va fi îngheţată şi o evaluare a Comisiei Europene se va face în primăvară asupra acestui subiect şi asupra indicatorilor macro-economici ai României”, a transmis ministrul Finanţelor.
Ministerul Finanţelor anunţa, marţi seară, că măsurile luate de România pentru reducerea deficitului bugetar au fost apreciate de Comisia Europeană, astfel încât instituţia a decis să îngheţe procedura de suspendare a fondurilor europene. ”Este o reconfirmare a faptului că măsurile adoptate funcţionează şi produc efecte”, a declarat atunci ministrul Alexandru Nazare.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







