Honeywell testează un nou sistem de avertizare pentru cabinele de pilotaj, menit să reducă riscul coliziunilor pe aeroporturi, într-un moment în care incidentele de tipul pătrunderilor neautorizate pe pistă ating niveluri alarmante, transmite CNBC.
Sistemul, denumit Surface Alert (SURF-A), avertizează piloţii atunci când o altă aeronavă sau un vehicul se află pe pistă.
În timpul unui zbor de test efectuat recent cu un Boeing 757 al companiei, un pilot Honeywell a simulat mai multe incidente reale, inclusiv cel din 2023 de la Austin, Texas, când un avion FedEx a fost la doar 150 de picioare de o coliziune cu o aeronavă Southwest. Potrivit dezvoltatorilor, noul software ar fi putut oferi echipajului cu până la 28 de secunde mai mult timp pentru a reacţiona.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Problema este urgentă: în 2023, la aeroporturile americane au fost consemnate 22 de incidente grave de acest tip, cel mai mare număr din ultimul deceniu.
FAA a investit în sisteme de iluminare şi tehnologii suplimentare pentru a atinge obiectivul ”zero incidente”, însă experţii subliniază că avertizările directe în cockpit sunt esenţiale.
Southwest Airlines a implementat deja sistemul pe întreaga flotă de 737, la un cost estimat de 20–30 milioane de dolari, pe care compania îl consideră ”mai mic decât preţul unui accident”.
Honeywell estimează că integrarea software-ului în avioane noi sau mai vechi costă doar câteva zeci de mii de dolari per aeronavă.
Testele vin după tragedia din ianuarie 2025, când un elicopter militar Black Hawk a intrat în coliziune cu un avion American Airlines la Washington, punând capăt unei perioade de aproape 16 ani fără accidente fatale pe teritoriul SUA.
”Aviaţia se bazează pe straturi de siguranţă, iar fiecare secundă câştigată pentru a preveni un accident este vitală”, a declarat Thea Feyereisen, expert tehnic Honeywell.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.