Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, acordarea unui ajutor de stat în cuantum de peste 43 de milioane de lei pentru facilitarea închiderii minelor Lonea şi Lupeni, considerate necompetitive.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guvernul a adoptat vineri HG privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara - S.A., în insolvenţă, pentru anul 2022. 

”Complexul Energetic Hunedoara va primi un ajutor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive (Lonea şi Lupeni) în cuantum de 43,246 milioane lei pentru anul 2022, care se suportă integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei”, a transmis Guvernul, într-un comunicat d epresă  

Ajutorul de stat se acordă pentru acoperirea costurilor excepţionale ale unităţilor intrate în proces de închidere definitivă, costuri care nu sunt legate de producţia curentă.  

Astfel, banii vor fi folosiţi pentru acordarea plăţilor compensatorii acordate angajaţilor, reconversia profesională, reabilitarea fostelor exploatări miniere, precum şi pentru recultivarea suprafeţelor. 

”Aceste măsuri de sprijin se acordă până în anul 2024 şi au fost notificate şi autorizate de Comisia Europeană prin Decizia nr. C (2016) 7.719/final, modificată şi completată de Decizia nr. C(2018) 1001/final privind închiderea minelor de cărbune necompetitive din România. Totodată, nerespectarea de către Societatea Complexul Energetic Hunedoara a condiţiilor incluse în Decizia Comisiei Europene, precum şi a oricăror obligaţii asumate în vederea obţinerii ajutorului de stat, va determina aplicarea de către Ministerul Energiei a măsurilor necesare în vederea recuperării ajutorului de stat”, a mai transmis Executivul.  

Ajutorul de stat se acordă cu respectarea prevederilor comunitare legale în domeniu, direct aplicabile României, în calitatea sa de stat membru UE. 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.