Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, a anunţat vineri că platforma numărul 1 a aeroportului Henri Coandă va fi extinsă cu 15.000 mp, valoarea investiţiei fiind de 12,7 milioane lei (2,72 milioane euro), fără TVA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, platforma de staţionare a aeronavelor va fi extinsă cu patru noi poziţii de parcare a aeronavelor cu literă de cod C.

Contractul a fost semnat cu asocierea formată din Societatea de Construcţii Napoca şi UTI Grup, lucrările urmând a fi executate în 6 luni de la data emiterii ordinului de începere, potrivit companiei.

”Noile poziţii de parcare vor fi prevăzute cu instalaţii de iluminat moderne, pentru asigurarea operării în siguranţă, în condiţii de vizibilitate redusă sau noaptea, precum şi cu instalaţii de balizaj de categoria III ICAO. Pentru acestea vor fi asigurate reţele de utilităţi, inclusiv alimentare şi hidranţi de incendiu, canalizare a apelor pluviale, precum şi drenarea apelor de infiltraţie”, se arată în comunicat.

Director general al CNAB, Traian Panait, a subliniat că noua investiţie va creşte capacitatea de operare a platformelor cu 10%.

”Noua investiţie va asigura capacitatea de procesare necesară pentru acomodarea traficului aeroportuar în continuă creştere, având ca rezultat creşterea capacităţii de operare a platformelor cu 10%”, a declarat Traian Panait, Director General CNAB.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.