Administraţia Biden a oprit aprobarea licenţelor necesare companiilor americane pentru exportul de produse către grupul chinez Huawei, au declarat trei persoane familiarizate cu chestiunea, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Huawei s-a confruntat de câţiva ani cu restricţii de export din SUA în jurul articolelor necesare tehnologiei 5G şi alte tehnologii, dar oficialii Departamentului de Comerţ al SUA au acordat licenţe unor firme americane pentru a vinde anumite bunuri şi tehnologii companiei.

Qualcomm a primit în 2020 permisiunea de a vinde cipuri pentru smartphone-uri 4G către Huawei.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Comerţ a spus că oficialii ”evaluează în mod continuu politicile şi reglementările noastre”, dar nu comentează discuţiile cu anumite companii.

Huawei şi Qualcomm au refuzat să comenteze.

Bloomberg şi Financial Times au scris la rîndul lor despre această măsură.

Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de Externe, Mao Ning, a spus că China se opune ca Statele Unite să abuzeze de o noţiune prea largă de securitate naţională pentru a suprima firmele chineze în mod nerezonabil.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.