Ministerul Mediului a transmis, joi, că accesarea programelor RABLA Clasic şi RABLA Plus poate fi făcută exclusiv cu dosare electronice, transmise online. Termenele de depunere a dosarelor au fost prelungite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ca urmare a stării de urgenţă decretată la nivel naţional, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), aplică măsuri speciale în ceea ce priveşte derularea programelor de finanţare. Astfel, depunerea dosarelor în cadrul Programelor Rabla şi Rabla Plus se va face integral online, fiind acceptate în format electronic toate documentele necesare”, a transmis Ministerul Mediului, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a prcizat că obligativitatea prezentării certificatului de distrugere şi radiere a autovehiculelor vechi a fost înlocuită cu o comunicare online către dealer, în care să fie specificate data şi numele operatorului unde maşina a fost casată.

De asemenea, certificatele de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale au fost înlocuite cu o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că viitorul posesor al maşinii noi nu are datorii la stat, la momentul achiziţiei.

”Mulţi cetăţeni ne-au scris despre greutăţile pe care le întâmpină cu înscrierea în programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Le-am promis că vom adapta programele la starea de urgenţă pe care o traversăm. Astăzi pot să vă anunţ că am simplificat totul, în aşa fel încât românii să îşi poată cumpăra o maşină nouă de acasă, din faţa calculatorului. Dosarele pot fi realizate integral cu documente emise electronic şi depuse mai departe, tot prin mediul online. Vrem să mişcăm lucrurile chiar şi în această perioadă şi să ne adaptăm la ea. Avem unul dintre cele mai mari bugete AFM şi vrem să-l folosim în linii de finanţare care să sprijine populaţia şi economia ţării”, a declarat Costel Alexe, ministrul mediului, apelor şi pădurilor.

În privinţa termenelor de depunere a dosarelor, acestea au fost modificate după cum urmează:

Pentru Rabla Clasic, valabilitatea notei de înscriere, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice a fost extinsă cu 60 de zile (de la 120 la 180 de zile). În privinţa casării autovehiculului termenele au fost prelungite cu 60 de zile de la data emiterii notei de înscriere pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice termenul este de 180 de zile de la data emiterii contractului de finanţare şi a notei de înscriere.

Cât priveşte Rabla Plus, valabilitatea notei de înscriere atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice a fost extinsă cu 40 de zile (de la 180 la 220 de zile), de la data emiterii.

Mai mult, pentru toate programele şi proiectele aflate în derulare, cu excepţia Rabla şi Rabla Plus, cărora le sunt aplicabile modificările expuse anterior, toate termenele se suspendă pe perioada stării de urgenţă şi încă 30 de zile după încetarea acesteia.

”Aceste măsuri au menirea să înlesnească obţinerea şi acordarea finanţării prin debirocratizarea proceselor specifice, în sensul acceptării documentelor emise în format electronic şi transmiterii acestora prin mediul online, prorogării sau, după caz, suspendării termenelor în cadrul programelor şi contractelor aflate în derulare, fără însă a suspenda sesiunile în curs, programele şi proiectele putându-se derula în continuare”, a mai transmis Ministerul Mediului.

Programul Rabla Clasic a demarat în 17 martie, iar Programul Rabla Plus în 25 martie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.