Peste 3.800 de gospodării din trei comune din judeţul Bihor vor fi racordate la reţeaua de distribuţie de gaze naturale. Implementarea acestui proiect în valoare totală de peste 78 de milioane de lei va însemna extinderea reţelei de distribuţie de gaze cu 135 km, a anunţat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a participat vineri la o serie de întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor locale din municipiul Oradea şi din judeţul Bihor, alături de reprezentanţi ai Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM). Prin POIM sunt finanţate proiecte de apă/ apă uzată, dar şi reţele de gaze care asigură dezvoltarea comunităţilor locale, inclusiv în judeţul Bihor.

Prezent la semnarea contractului de finanţare aferent proiectului „Introducere reţele inteligente de gaze naturale în Zona Metropolitană Oradea – etapa I”, prin care peste 3.800 de gospodării din trei comune ale judeţului vor fi racordate la reţeaua de distribuţie de gaze naturale, ministrul Marcel Boloş a reafirmat sprijinul pe care MIPE este pregătit să o acorde autorităţilor locale care doresc să investească în extinderea reţelelor de utilităţi.

Implementarea acestui proiect în valoare totală de peste 78 de milioane de lei va însemna extinderea reţelei de distribuţie de gaze cu 135 km, iar Zona Metropolitană Oradea nu este singura din judeţul Bihor care va beneficia de acces la reţeaua de distribuţie de gaze datorită finanţărilor europene din POIM. Alte 5 comune sunt cuprinse într-un proiect similar în valoare totală de 77 milioane de lei, care va racorda 3.200 de gospodării şi 74 de instituţii publice, asigurând astfel extinderea reţelei existente cu 115 km.

La începutul acestei luni, prin POIM au fost semnate 15 contracte în valoare de 1,23 miliarde de lei pentru finanţarea reţelei de gaze din toată ţara.

Racordarea la reţeaua de apă-canal este una dintre priorităţile autorităţilor locale din judeţul Bihor. În cadrul discuţiilor purtate astăzi cu reprezentanţii Primăriei Oradea, Companiei de Apă şi ai Autorităţii de Management POIM, a fost analizat stadiul proiectului de apă-canal în valoare de 50 milioane de euro, care va facilita accesul la apă curentă pentru 68.000 de locuitori din zonă.

În perioada de programare 2021-2027 vor fi continuate investiţiile pentru dezvoltarea comunităţilor. Astfel, prin Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă vor fi finanţate proiecte similare, iar autorităţile locale din Bihor au deja în vedere investiţii în reţeaua de apă-canal în valoare de peste 230 milioane de euro, care să asigure racordarea a 20 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ.

„Atât municipiul Oradea, cât şi judeţul Bihor sunt exemple de bune practici în absorbţia fondurilor europene şi vreau să felicit autorităţile locale pentru această reuşită. Primul coridor urban din România va fi realizat la Oradea, cu o finanţare de peste 50 de milioane de lei, proiect despre care am avut ocazia să discut astăzi în detaliu cu primarul Florin Birta. De asemenea, încurajez autorităţile locale din judeţ să menţină ritmul accelerat al proiectelor finanţate din fonduri europene – pentru perioada 2021-2027. Strategia de dezvoltare a Consiliului Judeţean Bihor prevede implementarea a 67 de proiecte cu fonduri europene în valoare de peste 2,1 miliarde de euro”, a declarat ministrul Marcel Boloş în urma discuţiilor purtate cu primarul municipiului Oradea, Florin Birta, şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.