Evenimente culturale dedicate împlinirii a 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România vor fi organizate de Institutul Cultural Român şi reprezentanţele sale din străinătate, zi marcată la 27 martie, instituită prin Legea nr. 36/2017.
Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Naţional de Artă al Moldovei din Chişinău (MNAM), în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează vernisajul expoziţiei „Un secol de pictură basarabeană. O sută de opere din colecţia MNAM”, care are loc în 27 martie 2024, ora 15.00, la parterul Galeriei Naţionale (Calea Victoriei 49-53).
Curatorul expoziţiei, care poate fi vizitată până pe 30 iunie 2024, este Tudor Stavilă, istoric şi critic de artă din Republica Moldova. Cele o sută de lucrări reprezintă o privire de ansamblu asupra şcolii de pictură din spaţiul actual al Republicii Moldova din perioada 1896 - 2021, când au avut loc schimbări numeroase atât în plan politic, cât şi la nivel cultural. Pe simeze se regăsesc o serie de opere clasate în Tezaurul Patrimoniului Cultural Naţional şi alte creaţii valoroase ale unor artişti care au reuşit să inducă mediului artistic viziuni reformatoare asupra fenomenului picturii, promovând cu prioritate modelul occidental, orientat spre tendinţele estetice inovatoare.
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
Institutul Cultural Român este partener al proiectului „MARIN SORESCU. SETEA MUNTELUI DE SAREˮ, care face parte din Campania Naţională Artiştii pentru artişti organizată de UNITER. Spectacolul-eveniment construit de regizoarea Mariana Cămărăşan aduce ÎMPREUNĂ trupe din teatre şi oraşe diferite pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, pe 27 martie, ora 17.00, la Sala Atelier a TNB.
Evenimentul, un triptic al speranţei, încrederii şi solidarităţii, reuneşte pentru prima dată piesele trilogiei soresciene, producţii a trei teatre din România şi Republica Moldova:
• „Iona” cu Lari Giorgescu, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, producţie a Teatrului Dramaturgilor Români din Bucureşti;
• „Matca” cu Antonia Barancea în rolul principal, alături de Galina Lazarenco, Anatol Burlacu, Ion Munteanu, Alexandru Dicusar şi Nicoleta Zghibarţă, un spectacol de Mariana Cămărăşan, o producţie Teatrul Fără Nume din Chişinău – Republica Moldova (în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău);
• „Paracliserul” cu Claudiu Bleonţ, adaptare după producţia Teatrului Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca.
ICR Chişinău, în colaborare cu Sala cu Orgă din Chişinău, organizează, în 28 martie, Concertul de muzică clasică al Orchestrei Naţionale de Cameră a Sălii cu Orgă sub bagheta dirijorului invitat Traian Ichim, împreună cu pianistul Andrei Licareţ. În program sunt incluse creaţii ale compozitorilor români şi lucrări din muzica clasică universală.
În perioada 21 martie - 7 aprilie, în Sala Mare a Centrului Expoziţional „Constantin Brâncuşi” din Chişinău, Art Safari / Fundaţia „Art Society” în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău organizează expoziţia „Chipuri de ţărani în pictura românească” a artistului plastic român Traian Bilţiu-Dăncuş, unul dintre cei mai fideli pictori etnografi din România. Cele 78 de lucrări provin din colecţia Muzeului Maramureşean şi din colecţii private şi sunt o mărturie a multitudinii de tradiţii şi obiceiuri şi a bogăţiei etnografice deosebite, prezentate anterior de către Art Safari la Bucureşti, în cadrul expoziţiei „Culorile Maramureşului”; curatori: Mirela Barz şi prof.univ.dr. Ioan Opriş.
Institutul Cultural Român organizează şi găzduieşte, la sediul său din Aleea Alexandru 38, expoziţia „Lumina din umbre”, semnată de artistele Galina Vieru şi Natalia Yampolskaia, ambele din Republica Moldova. Expoziţia, care îşi propune să construiască noi poduri culturale peste Prut, povestind prin artă despre universul interior al femeilor dintr-o ţară aflată între un război ce se extinde şi Europa spre care aspiră, va putea fi vizitată în perioada 2 - 30 aprilie 2024. Lucrările semnate de cele două artiste îşi propun să arate publicului larg că dincolo de frumuseţea exterioară a femeii se ascunde o imensitate de trăiri, ce modelează fiecare anotimp interior. Presiunea timpurilor pe care le trăim le-a motivat pe Galina Vieru şi Natalia Yampolskaia să aducă, pe scena prezentului, Lumina generată de Artă.
ICR prin Compartimentul Comunităţi Istorice din cadrul Direcţiei Generale Reprezentanţe în Străinătate şi Comunităţi Istorice va organiza proiectul „Ora românilor din comunităţile istorice româneşti”, ce îşi propune susţinerea unor prelegeri dedicate românilor din comunităţile istorice, în cadrul unor cursuri desfăşurate la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti. Scopul proiectului este familiarizarea studenţilor şi masteranzilor din domeniul studiilor culturale şi sociologice cu problematica comunităţilor istorice româneşti, pentru a încuraja studierea şi cercetarea acestui subiect de către viitorii sociologi, antropologi, etnologi, funcţionari europeni, manageri culturali etc. Proiectul se va derula pe 2 aprilie 2024, orele 18.00-20.00, la Facultatea de Litere, în cadrul cursului „Programe şi proiecte culturale” (Master Anul I), ţinut de asist. univ. dr. Oana Preda, Sala 408 (în parteneriat cu Centrul de Studii Europene) şi va fi moderat de moderată de lect.univ.dr. Filip-Lucian Iorga, expert în cadrul Institutului Cultural Român. Cu acest prilej, Vlad-Costin Condrea, expert ICR, va susţine prelegerea „Politici culturale româneşti în Republica Moldova”, dedicată contribuţiei ICR la prezenţa culturală românească în Republica Moldova.
ICR Chişinău, în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova şi Asociaţia Tinerilor Diplomaţi din Republica Moldova, a organizat, în 25 martie, o conferinţă urmată de proiecţia documentarului "Maria - inima României" (2018, regia Trevor Poots). În prima parte a programului, au fost susţinute două prelegeri despre rolul jucat de Regina Maria în evenimentele anului 1918, de către istoricii Oleg Chiseliov - „O regină în război” şi Anatol Petrencu - „Regina Maria - contribuţii la întregirea României”. În continuarea prelegerilor, filmul Maria - inima României a fost proiectat în prezenţa cineaştilor Dan Drăghicescu şi John Florescu, invitaţii speciali ai manifestării. După proiecţia filmului, cei doi producători au prezentat un scurt istoric al filmului, au răspuns la întrebările publicului şi au împărtăşit atât experienţa lucrului la acest documentar, cât şi fapte istorice inedite sau interesante descoperite despre Regina Maria în procesul de producţie.
IRCCU Veneţia, Departamentul de Studii Lingvistice şi Literare al Universităţii din Padova şi Societatea de Studii Româneşti „Miron Costin”, în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova, a organizat conferinţa „Înfăptuirea şi recunoaşterea internaţională a Unirii Basarabiei cu România (1918–1920)”, susţinută de Prof. univ. dr. Igor Şarov, rectorul Universităţii de Stat din Moldova. Conferinţa a avut loc la Milano pe 24 martie 2024, la Palazzo Giureconsulti, şi la Padova, pe 25 martie 2024, în Sala Archivio Antico a Palatului Bo al Universităţii din Padova. Prof. univ. dr. Igor Şarov a analizat situaţia Basarabiei în contextul istoric al unirii cu România, în martie 1918, şi demersurile diplomatice întreprinse de Guvernul român în perioada 1918–1920 pentru recunoaşterea internaţională a Unirii. În deschiderea conferinţei găzduite de Universitatea din Padova, au susţinut scurte alocuţiuni prof. univ. dr. Dan Octavian Cepraga, titularul Catedrei de Limbă şi Literatură Română din cadrul Departamentul de Studii Lingvistice şi Literare al Universităţii din Padova, şi prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.