Urban.ro devine prima platformă de going out care oferă experienţe, un site care îşi propune să aducă cât mai mult public în sălile de spectacol, fie ca este vorba de teatru, film, dans, stand up sau de muzee şi expoziţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Experienţele pe care site-ul le va oferi cititorilor sunt: vizită pe platourile de filmare la "Downton Abbey" (lucru care se va întâmpla în luna septembrie printr-un concurs special), participarea la repetiţiile unor mari regizori de teatru sau prezenţa la filmările unor producţii locale. Cititorii vor beneficia de asemenea de reduceri speciale la multe dintre spectacolele momentului.

Urban.ro a fost gândit ca o platformă culturală care să prezinte, pe larg, informaţii noi regăsite mai puţin în publicaţiile standard, dar şi ca o formă de a face cunoscut publicului noutăţile zilnice: designeri şi colecţiile inspirate de pictori, actori din filme şi seriale care pot fi văzuţi în sălile de spectacol de la Londra sau de la Paris, explicaţii cu privire la rolul unui spectacol de dans, etc. 

Pe lângă articolele ample, pe platforma Urban.ro vor fi publicate interviuri, podcast-uri, videoclipuri, pictoriale de modă (întotdeauna cu actori, dansatori, muzicieni).

"Vrem să arătăm că simplitatea, eleganţa, educaţia şi bunul simţ sunt cool şi, dacă ne petrecem puţin din timpul liber în lumea artelor, ne facem viaţa mai frumoasă, suntem mai puţin încrâncenaţi cu alte întâmplări din jurul nostru", spun cei din echipa Urban.ro. 

"Am ales un format care urmăreşte să construiască pe termen lung proiecte pentru validarea publică a celor care activează în ramuri culturale care sunt din ce în ce mai de nişă", a spus Cristina Bazavan, redactor-şef şi parteneră în acest proiect editorial.

"Vom avea la sfârşitul anului şi o revistă care îi va prezenta pe unii dintre cei mai importanţi oameni din zona culturală, care au schimbat mentalităţi anul acesta, dar care vor fi prezentaţi în situaţii surprinzătoare, iar la anul câteva activităţi offline care vor construi o altă imagine pentru ceea ce gândim astăzi entertainment în România", a adăugat ea.

Creative director pentru acest proiect, cel care se va ocupa de direcţia vizuală - atât în reprezentarea din fiecare articol, cât şi în pictoriale şi materialele video - este Eduard Enache, care are experienţă şi din zona publicitară, dar şi din partea de styling/ fashion. În redacţie mai sunt trei editori şi se va lucra în regim de colaborare cu unii dintre cei mai importanţi şi talentaţi fotografi ai momentului.

Cristina Bazavan a fost redactor-şef al revistei Tabu, cea mai citită revista de femei a anilor 2000. A făcut parte din echipa care a creat Europa FM, a fost consultant pentru lansarea Radio Guerrilla. A făcut comunicare pentru Festivalul International de Teatru de la Sibiu, Festivalul International de Film Anonimul, dar şi pentru filme sau producţii teatrale româneşti. A susţinut un curs de branding personal pentru actori în cadrul programului “10 pentru film”- TIFF. Este consultant de imagine pentru promovarea spectacolelor de teatru, muzica, stand up.

Eduard Enache, creative director Urban.ro, a fost senior account la Line Agency, unde s-a ocupat de branduri de fashion, food, drinks & restaurante. Fotograf, stilist, a creat campanii de imagine şi rebranding pentru artişti din muzică pop. A fost consultant pentru apariţiile publice ale unor actori de top, pentru costumele unor spectacole de teatru şi filme. A fost creative director pentru spoturi publicitare din zona fashion, beauty, sport şi travel.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.