Sebastian Ghiţă, Cozmin Guşă şi Dan Andronic s-au întâlnit la Belgrad, o fotografie de la întâlnire fiind postată de Facebook de către Andronic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

 

"La Belgrad, împreună cu nişte prieteni. Înconjuraţi de civili.Civili everywhere Am vorbit doar despre media. Amănunte să dea Cozmin. El e purtătorul de cuvânt. Later edit. Burci nu a putut să vină", a scris Andronic, postând imaginea, în care pot fi văzuţi el şi Guşă, iar Sebastian Ghiţă este cu spatele.

Guşă a declarat pentru Libertatea că discuţiile au vizat " situaţia din mass-media".

Ulterior, el a precizat la Realitatea TV că discuţiile au vizat problemele reale cu care se confruntă mass-media.

”Din presă am participat doar noi trei, a fost un eveniment privat al unor persoane publice, dar civili sunt peste tot, după cum am putut vedea. Însă, asta nu ne mai miră. Discuţiile au fost legate de o mai veche intenţia a mea de a aduna patronii din presă şi de a discuta despre problemele reale cu care ne confruntăm. Nu avem niciun sprijin real din partea autorităţilor, a Guvernului, iar oamenii politici exploatează presă atunci când au nevoie de ea”, a explicat Guşă.

Cozmin Guşă a mai spus că a mai avut discuţii cu patronii din presă şi în noiembrie. ”Întâlnirea din noiembrie a fost fructuoasă, însă Sebastian Ghiţă nu a putut să participe şi i-am promis mai demult că o se ne întâlnim, iar acum am avut această posibilitate. A fost o întâlnire agreabilă, am discutat mai multe probleme", a adăugat el.

În opinia sa, cele mai importante probleme se referă la faptul că televiziunile de ştiri din România nu primesc bani de la operatorii de cablu, aşa cum primesc televiziunile străine, dar şi la "sistemul de salarizare foarte confuz, care nu promovează înlesnirile pentru munca de creaţie".

 

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.