Premiul Nobel pentru Literatură a fost atribuit în 2023 scriitorului şi dramaturgului norvegian Jon Fosse, care s-a declarat deopotrivă copleşit şi speriat de această recompensare a prodigioasei sale activităţi literare.
Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2023 îi este acordat scriitorului norvegian Jon Fosse, "pentru piesele şi proza sa inovatoare care dau glas celor nespuse", a anunţat Comitetul Nobel.
Imensa sa operă scrisă în limba norvegiană Nynorsk şi care acoperă o varietate de genuri cuprinde o multitudine de piese de teatru, romane, colecţii de poezie, eseuri, cărţi pentru copii şi traduceri.
Deşi astăzi este unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi din lume, el a devenit din ce în ce mai recunoscut şi pentru proza sa.
Site-urile de pariuri online îl dădeau pe norvegianul Jon Fosse, recent nominalizat la International Booker Prize, cu toate şansele să câştige.
Jon Fosse s-a născut în 1959 la Haugesund, pe coasta de vest a Norvegiei.
DESPRE CE SCRIE JON FOSSE
Descoperirea europeană a lui Fosse ca dramaturg a venit odată cu producţia din 1999 la Paris a piesei sale Nokon kjem til å komme (1996; Cineva va veni, 2002), realizată de Claude Régy. Chiar şi în această piesă timpurie, cu temele sale de anticipare înfricoşătoare şi cu gelozia paralizantă, singularitatea lui Fosse este pe deplin evidentă. Prin reducerea radicală a limbajului şi a acţiunii dramatice, el exprimă cele mai puternice emoţii umane de anxietate şi neputinţă în cei mai simpli termeni cotidieni. Prin această abilitate de a evoca pierderea orientării omului şi modul în care aceasta, în mod paradoxal, poate oferi acces la o experienţă mai profundă, apropiată de divinitate, Fosse a ajuns să fie considerat un inovator major în teatrul contemporan, arată biografia publicată pe site-ul nobelprize.org.
La fel ca marele său precursor în literatura nynorsk Tarjei Vesaas, Fosse combină puternice legături locale, atât lingvistice, cât şi geografice, cu tehnici artistice moderniste. El include în afiliaţiile sale nume precum Samuel Beckett, Thomas Bernhard şi Georg Trakl. Deşi Fosse împărtăşeşte perspectiva negativistă a predecesorilor săi, nu se poate spune că viziunea sa gnostică particulară are ca rezultat un dispreţ nihilist faţă de lume. Într-adevăr, există o mare căldură şi umor în opera sa, precum şi o vulnerabilitate naivă în imaginile sale crude ale experienţei umane.
În cel de-al doilea roman al său, Stengd gitar (1985), Fosse prezintă o variantă sfâşietoare a uneia dintre temele sale majore, momentul critic al imposibilităţii de a lua o decizie. O tânără mamă părăseşte apartamentul pentru a arunca gunoiul pe tobogan, dar se încuie afară, cu copilul încă înăuntru. Nevoită să se ducă să caute ajutor, ea nu poate face acest lucru, deoarece nu-şi poate abandona copilul. În timp ce ea se află, în termeni kafkieni, "în faţa legii", diferenţa este clară: Fosse prezintă situaţii de zi cu zi care pot fi recunoscute instantaneu din viaţa noastră. La fel ca în cazul primei sale cărţi, romanul este puternic redus la un stil care a ajuns să fie cunoscut sub numele de "minimalismul Fosse". În acelaşi timp, există un sentiment de nelinişte şi o ambivalenţă puternică.
Acest lucru se regăseşte mai târziu în opera sa dramatică, în care se poate folosi de pauze şi întreruperi pentru a exprima această incertitudine - şi, mai mult, pentru a le încărca cu emoţie.
În piesele sale de teatru, ne confruntăm cu cuvinte sau acte care par incomplete, cu o lipsă de rezolvare care continuă să ne preocupe mintea.
Piesa Natta syng sine songar (1998; Cântece de noapte) reprezintă o dilemă îndelungată, dar nerezolvată, în care impulsul femeii de a pleca cu un nou bărbat este în mod constant contracarat de un contra-impuls - un "da" calificat cu cuvântul cheie "dar". Bărbatul pe care l-a părăsit sfârşeşte prin a se sinucide, în timp ce noul ei iubit dispare din peisaj. Fără îndoială, curajul lui Fosse de a se deschide în faţa incertitudinilor şi anxietăţilor vieţii de zi cu zi stă la baza recunoaşterii extraordinare de care a beneficiat în rândul publicului larg.
Încă de la începutul piesei Namnet din 1995 (Numele), ne este prezentată o situaţie cotidiană încărcată emoţional. O fată, tânără şi însărcinată, îl aşteaptă pe tatăl copilului nenăscut, care întârzie. Tensiunea este construită imediat aici datorită acestui sentiment de incertitudine şi a frazelor fragmentate care rezultă din aceasta. Aceste întreruperi creează, de altfel, o prăpastie între dorinţa fetei de a avea o viaţă nouă alături de copilul ei şi anxietatea ei că a fost abandonată de tatăl acestuia.
Ceva asemănător se întâmplă şi în sfâşietoarea piesă Dødsvariasjonar (2002; Variaţiuni ale morţii), o piesă într-un act despre o fată care se sinucide, povestită invers, din momentul morţii acesteia. Piesa este scrisă în locuţiuni scurte, întrerupte, rostite de şase personaje fără nume din generaţii diferite, atât vii, cât şi moarte. Piesa se încheie cu discursul profund emoţionant al fiicei, rostit de cealaltă parte a mormântului, în care aceasta îşi exprimă o incertitudine fundamentală cu privire la faptul că decizia de a-şi lua viaţa a fost cea corectă.
În Skuggar (2007), Fosse pune în scenă o serie de reuniuni în timpul cărora aceleaşi fraze simple sunt repetate cu o ambiguitate explicită: "Nu, bineînţeles / Asta e doar ceea ce spui când întâlneşti pe cineva". Ca dramaturg, Fosse respectă, în general, unitatea de loc, perturbând însă unitatea de timp. De fapt, locul în care personajele fără nume se întâlnesc după mulţi ani le este necunoscut şi destul de deconcertant. Acest decor atemporal creat de Fosse oferă un fundal emblematic pentru întâlnirile sale dramatice.
În piesa sa anterioară, Draum om hausten (1999; Vis de toamnă), el redă o reprezentare magistrală a timpului cu mai multe straturi. Scena de aici este un cimitir unde un bărbat - întâmplător, se pare - întâlneşte o femeie. De fapt, cei doi şi-au petrecut viaţa împreună, o experienţă comună plină de dragoste, paşi greşiţi şi vise nerealizate. Tot în această piesă, diferitele straturi temporale în care demonii trecutului îi bântuie pe cei vii se împletesc aproape fără întrerupere.
Un exemplu notabil al prozei sale timpurii este romanul scurt Morgon og kveld din 2000 (Dimineaţa şi seara). Scris în mijlocul unei perioade intense de producţie dramatică, acesta ar putea fi cea mai plină de speranţă lucrare a sa. Într-o dimineaţă, percepţia asupra realităţii a protagonistului, Johannes, un om în vârstă, începe să se dizolve într-un mod straniu şi înţelegem că acesta va muri. Şi totuşi, există, atât în acest proces, cât şi în urma morţii sale, un ton de reconciliere - deşi întrebările care apar în târâmul dintre viaţă şi moarte rămân fără răspuns. Împreună cu pauzele, întreruperile şi negaţiile sale, astfel de întrebări sunt profund caracteristice limbajului lui Fosse. Romanul său din 2004, Det er Ales (Aliss în flăcări), include toate cele 200 de întrebări în spaţiul de numai 70 de pagini.
O operă centrală în proză este Trilogien (Trilogie, 2016), tradusă şi în româneşte, compusă din Andvake (2007), Olavs Draumar (2012) şi Kveldsvævd (2014). O saga crudă de dragoste şi violenţă, cu puternice aluzii biblice, este plasată în peisajul arid de coastă în care se desfăşoară aproape toată ficţiunea lui Fosse. Pentru această povestire extrem de dramatică şi foarte bine închegată, Fosse a primit Premiul pentru Literatură al Consiliului Nordic în 2015.
Cu toate acestea, opera magna a lui Fosse în proză rămâne Septologia pe care a finalizat-o în 2021: Det andre namnet (2019; Celălalt nume), Eg er ein annan (2020; Eu sunt altul) şi Eit nytt namn (2021; Un nume nou). Întinzându-se pe 1.250 de pagini, romanul este scris sub forma unui monolog în care un artist în vârstă îşi vorbeşte lui însuşi ca o altă persoană. Lucrarea avansează aparent la nesfârşit şi fără pauze de frază, dar este ţinută laolaltă din punct de vedere formal prin repetiţii, teme recurente şi un interval de timp fix de şapte zile. Fiecare dintre părţile sale se deschide cu aceeaşi frază şi se încheie cu aceeaşi rugăciune către Dumnezeu.
În Sterk vind (2021), denumit "un poem dramatic", devine evidentă utilizarea tot mai frecventă de către Fosse a imaginilor şi a simbolismului în piesele sale. Încă de la publicarea în 1986 a primei sale colecţii de poezii Engel med vatn i augene, în 1986, limbajul liric a servit întotdeauna ca o mare resursă în scrierile sale. Recenta ediţie a colecţiei sale de poezii, Dikt i samling (2021), atestă rolul important pe care poezia l-a jucat pentru el de-a lungul anilor, furnizându-i baza dicţiunii sale elementare şi a simţului limitelor limbajului. Interesant este că, în ultimii ani, Fosse a adăugat la lunga sa listă de traduceri în limba nynorsk doi clasici lirici moderni:Sebastian i draum de Georg Trakl (2019) şi Duino-elegiar de Rainer Maria Rilke (2022).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
